Invitat în această dimineață, de la ora 11.00, la Radio Timișoara, în direct la emisiunea „De la om, la om”, realizată de Marius Pentelescu, primarul Claudiu Buciu a fost întrebat de către un ascultător din Timișoara, care este orașul german pe care îl are ca model în dezvoltarea Lugojului. Claudiu Buciu a declarat că este vorba despre oraşul german Landshut (cira 70.000 de locuitori), oraș în care locuiește în momentul de față și familia sa.
„Am ca exemplu chiar orașul în care locuiește familia mea, de câțiva ani. Este un oraș cochet, este un pic mai mare decât Lugojul, traversat de un râu, cu arhitectură veche frumoasă, diferită de cea a Lugojului. Este foarte bine organizat și cred că multe dintre orașele germane ar trebui să fie exemple pentru noi sau mai bine zis modul în care administrația acestora este organizată. Este un model pe care vom încerca să-l urmăm”, a spus Buciu.
Landshut este capitala landului Bavaria de Jos, începând din anul 1839. Un oraş cu o istorie de peste 800 ani, care a acumulat valori culturale şi artistice cu totul remarcabile. Orașul este o adevărată bijuterie arhitecturală, cu clădiri parcă desprinse din poveste. Atrage anual mii de turiști din întreaga Europă, deoarece aici se află cel mai înalt turn de cărămidă din lume şi tot aici se reconstituie la fiecare patru ani cea mai mare nuntă medievală din Europa. Centrul orașului, în mare parte este transformat în zonă pietonală, și se aseamănă destul de mult cu Sibiu, oraș cu care de altfel este și înfrățit.
Apropierea s-a produs firesc, ţinându-se cont de faptul că foarte mulţi etnici germani din Ardeal, şi în special din Sibiu, s-au stabilit în oraşul Landshut şi au dorit să păstreze legătura cu locurile unde şi-au petrecut o mare parte din viaţă. În Landshut trăiesc foarte mulți români, între 1000 -1.200 de persoane formând această comunitate.
La fel ca și Lugojul, orasul este traversat de un râu, care se numește Isar.














