Mutarea secției de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Lugoj a început în această săptămână, după ce o bună bucată de timp unitatea spitalicească a așteptat un constructor care să câștige licitația pentru începerea lucrărilor. Astfel, în pavilionul central al spitalului, chiar la intrarea în acesta, se va amenaja secția de Urgențe, urmând ca aici să fie construită o rampă pentru ambulanțe, care să permită aducerea bolnavilor și internarea lor în spital mult mai rapid, până acum accesul echipajelor de urgență făcându-se prin ocolirea a jumătate de clădire, aproximativ 250 de metri.
De asemenea, pe lângă lucrările de modernizare a secției de Primiri Urgențe, la spitalul lugojean se va mai monta și un lift semipanoramic de capacitate mare, în care vor intra și tărgi, tocmai pentru a facilita transportul pacienților de la un etaj la celălalt. În acest sens, unitatea spitalicească, prin proiectul transfrontalier la care participă cu spitalul din Mako, Ungaria, a plătit peste 830 de mii de lei, bani din care se vor reamenaja secțiile și se vor dota cu toate cele necesare pentru desfășurarea primirilor de urgențe.
Spitalul Municipal din Lugoj asigură asistență medicală de urgență pe un teritoriu de aproape 2600 de kilometri pătrați, pentru o populație de aproximativ 100000 de locuitori, secția de Primiri Urgențe a spitalului aflându-se acum la demisolul clădirii principale a acestuia.




