Connect with us

Divertisment

Formații de top care s-au reunit

Publicat

în

Mai multe formații de top care au avut succes au decis să se separe, însă, pe fondul lipsei de succes în proiectele individuale și a dorinței fanilor au hotărât să se reunească. Așadar, iată 5 trupe cunoscute care s-au reunit. 

  1. Spice Girls – A fost una dintre cele mai de succes trupe din istoria Marii Britanii. Trupa s-a înființat în anul 1994, iar din componență au făcut parte Victoria Beckham, Geri Halliwell, Melanie Brown, Emma Bunton și Melanie Chisholm. Acestea mai erau cunoscute și sub numele de Baby, Scary, Ginger, Posh și Sporty. Succesul Spice Girls a fost impresionant, cu peste 55 de milioane de discuri. Fetele erau un model pentru tinere din toată lumea, iar vestea destrămării din anul 2000 a fost privită ca o mare surpriză. Totuși, la șapte ani distanță Spice Girls a început un turneu de reunire, care s-a bucurat, de asemenea, de un succes major. Totodată, în 2012, trupa a cântat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Apoi, în 2019 a urmat un alt turneu, dar la care Victoria Beckham, poate cea mai cunoscută componentă, nu a luat parte.
  1. Guns N’ Roses – Una dintre cele mai cunoscute trupe de hard rock din istorie, fără niciun dubiu, care se bucură de un succes important și în această perioadă, drept dovadă stând turneul din SUA și Europa. Istoria Guns N’ Roses a început în anul 1985, dar destrămarea s-a produs în 1993, după un concert la Buenos Aires. A urmat însă o pauză lungă de 23 de ani, dar reunirea s-a produs în 2016. De atunci, băieții se află într-un turneu continuu, iar la concerte asistă zeci de mii de spectatori. Guns N’ Roses este una dintre cele mai cunoscute trupe din istorie, motiv pentru care în 2007 a apărut inclusiv un documentar despre ea. Totodată, melodiile ei pot fi auzite pe coloana sonoră a unor filme de top: Body of Lies, The Wrestler ori Jumanji: The Next Level. Iar succesul a dus și la apariția unui joc de casino online. Acesta a fost lansat în 2016 de compania NetEnt și poate fi accesat pe cazinoul online NetBet. Slotul Guns N’ Roses este bazat pe activitatea trupei, motiv pentru care simbolurile principale sunt chiar componenții Axl Rose, Slash și Duff McKagan. În plus, pe coloana sonoră pot fi auzite melodii de la Guns N’ Roses.
  1. The Sex Pistols – Trupa a luat naștere la Londra în anul 1975, însă la început a avut alte denumiri: The Strand și The Swankers. Managerul Malcolm McLaren i-a determinat să folosească denumirea The Sex Pistols, sub care au cunoscut succesul. În primă fază, componenții trupei erau Johnny Rotten, Steve Jones, Paul Cook și Glen Matlock. Acesta din urmă a fost înlocuit ulterior de Sid Vicious. „God Save The Queen” este piesa de referință a trupei, care în anul 1996 s-a reunit după câțiva ani de pauză. De asemenea, în 2007 au urmat noi concerte în Marea Britanie, pentru ca în 2018 să aibă loc un nou turneu la care au mai luat parte și Billy Idol și Tomy James. Au avut inclusiv un concert la Hollywood.
  1. The Police – A fost înființată de Sting, Andy Summers și Stewart Copeland în 1977 și este una dintre cele mai cunoscute trupe din istorie, fiind apreciată de pasionații de divertisment. Totuși, destrămarea s-a produs la mijlocul anilor ’80, dar apoi în 2007 a urmat un turneu mondial. Chiar dacă nu a mai fost lansată nicio piesă nouă, hiturile celebre precum Every Breath You Take, Roxanne și Walking on the Moon au încântat fanii prezenți la concerte. În anul 2016, The Police a primit o ofertă de 9 milioane de dolari pentru a se reuni din nou, dar a fost refuzată.
  1. Led Zeppelin – O altă trupă care a fost înființată la Londra, în anul 1968, din componența căreia s-au regăsit Robert Plant, Jimmy Page, John Paul Jonessi John Bonham. Destrămarea s-a produs în decembrie 1980, după ce John Bonham a murit. Totuși, cinci ani mai târziu s-a produs reunirea cu ocazia concertului Live Aid. Totodată, o altă reunire a avut loc în 2007, la un concert de pe O2 Arena din Londra.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Decizie de ultimă oră pentru Ruga Lugojeană și Lugoj Beer Fest, cele mai mari evenimente ale anului la Lugoj

Publicat

în

Organizatorii Rugii Lugojene, unul dintre  cele mai importante evenimente ale verii la Lugoj, se va desfășura până la urmă în centrul urbei, mai exact în fața sediului primăriei, nu la plopi așa cum se dorea inițial. Motivul mutării rugii din zona plopilor este lipsa de soluții pentru curentul electric care va pune scena și restul elementelor concertelor în mișcare.

La ruga din acest an invitați speciali sunt cei de la Carla’s Dreams. Anunțul a fost unul care a surprins pe toată lumea, mai ales că inițial administrația, prin vocea primarului demis, declara că nu vom avea parte de concertul promis în campania electorală.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

Ruga va avea loc pe 14 și respectiv 15 august, așa cum se întâmplă an de an la Lugoj. Găsiți aici informații despre artiștii care vor urca pe scenă în cele două zile de spectacole. Lugoj Beer Fest, fostul Festivalul Berii, va avea loc la plopi în toamnă, au mai precizat organizatorii.

RETIM

Citiţi mai departe

Divertisment

Accesorii de vacanță și vouchere cadou: Shopping City Timișoara aduce utilizatorilor SPOT premii estivale instant

Publicat

în

Vara este sinonimă cu vacanța și timpul petrecut cu prietenii, cu relaxarea și distracția, dar și cu outfit-urile colorate ale sezonului. De aceea, în luna iulie, dar și în întreaga luna august, Shopping City Timișoara le oferă pasionaților de cumpărături, vacanțe, soare și festivaluri, care folosesc aplicația de loialitate SPOT, șansa de a câștiga premii instant în tendințe estivale. 

Răzuiești și câștigi kit-ul verii 

În perioada 18 iulie – 29 august, toți utilizatorii SPOT care fac cumpărături de minimum 200 de lei pe un singur bon fiscal din magazinele Shopping City Timișoara și accesează sectiunea Răzuiește și Câștigă în aplicația mobilă SPOT, primesc instant un kit de vară : vouchere fashion, accesorii pentru plajă, produse de înfrumusețare sau loțiuni solare. Pentru a primi kit-ul de vară, câștigătorii sunt invitați la Info Desk Shopping City Timișoara cu QR code-ul afișat în aplicație.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

              SPOT, pentru o vară în tendințe

RETIM

SPOT este aliatul fiecărui pasionat de cumpărături și fashion, ce aduce garantat puncte de loialitate la fiecare sesiune de shopping. Mai mult, statutul de membru SPOT vine cu o mulțime de extra beneficii. Utilizatorii au posibilitatea de a folosi punctele de loialitate acumulate pentru a obține o gama complexă de recompense care pot fi accesate doar în cadrul aplicației, precum: premii speciale, experiențe exclusive, vouchere cadou. Aplicația este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.

Mai multe detalii despre toate surprizele pregătite de Shopping City Timișoara pentru această vară pot fi descoperite pe site-ul centrului comercial și pe pagina de Facebook, dar si pe Instagram.

Despre Shopping City Timisoara

SHOPPING CITY TIMIȘOARA, situat pe Calea Şagului nr. 100, deține o suprafaţă închiriabilă de 72.000 metri pătraţi și pune la dispoziția clienților săi 2.700 de locuri de parcare. Acesta găzduiește branduri de prestigiu internațional precum Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, H&M, Peek & Cloppenburg, Reserved, Cropp, House, Sinsay, C&A, New Yorker, LC Waikiki, CCC, Sport Vision, Hervis, Kenvelo, Lee Cooper, Time Out, Humanic, Office Shoes, Deichmann, Sephora, Douglas, Tom Tailor, Suvari, Teilor, Pizza Hut, Starbucks, alături de branduri românești apreciate la nivel național.

Carrefour a deschis în  Timişoara primul şi singurul hipermarket din zona de vest a ţării. Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 10.000 mp.

În luna octombrie anului 2021, Shopping City Timișoara a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel access la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în toate cele 18 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România.  Înrolarea în program este gratuită. Aplicația SPOT este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.

 

Citiţi mai departe

Divertisment

„Shazam!” și este din nou weekend: Flight Cinema, concert BlackBird Band și activități pentru copii, la Iulius Town

Publicat

în

Încă nu ai plecat în concediu, dar îți dorești să petreci un weekend memorabil cu cei dragi ție? La Iulius Town ai parte de experiențe estivale, chiar în inima Timișoarei: trei seri de film, în aer liber, sub cerul înstelat și „excursii spațiale” în cadrul Planetariului. Atelierul creativ al Biancăi Potyesz îi așteaptă și în acest weekend pe cei mici, Teatrul de Păpuși revine cu o nouă poveste fermecată, iar caruselul și trambulina din Iulius Town sunt gata pentru sesiuni de joacă.

Trei filme, trei povești pline de aventură și comedie, trei seri de neuitat se anunță în Iulius Gardens. Flight Cinema In My Town îi invită pe timișoreni să se delecteze cu trei pelicule cinematografice, unde aventura atinge cote maxime. Vineri, 29 iulie 2022, mergem alături de cățelușa Bella într-o călătorie specială în care își caută stăpânul, în pelicula A Dog’s Way Home. În a doua zi de Flight Cinema jucăm Leapșa în filmul Tag: Dă-o mai departe, unde cinci prieteni competitivi nu țin cont de nicio regulă. Iar duminică, 31 iulie, spunem împreună cu Billy Batson „Shazam!” și ne teleportăm în filmul cu același nume. Toate filmele încep de la ora 20.00, însă te așteptăm de la 19.00 pentru un Sunset Warm-up în aer liber, iar de la 21.30, ne împărtășim părerile despre film la after party. Accesul este gratuit, iar înscrierile se fac online pe site-ul dedicat evenimentului.

Dacă încă nu i-ați dus pe cei mici în vacanță, vă așteptăm la Iulius Town, unde activitățile dedicate lor au loc în fiecare weekend. Sâmbătă, 30 iulie, Bianca Potyesz îi așteaptă pe copii la atelierul de creație, la etajul Iulius Mall, în zona Expo, iar tema este Floarea Soarelui.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

Distracția continuă și duminică, 31 iulie, la Teatrul de Păpuși, care are loc tot la etaj, în zona Expo. Muppets-urile vor spune povestea Magazinul Fermecat, de la ora 11.00.

RETIM

Tot duminică, de la ora 20.00, Family Plaza va găzdui Parada de încheiere a International Student’s Week in Timișoara (ISWinT), eveniment ajuns la cea de-a 28-a ediție. În cadrul festivalului va avea loc și un concert BlackBird Band, unde toți doritorii pot participa

Nu uita, acesta este și ultimul weekend în care poți să descoperi promoțiile din campania Summer Sale! Dacă faci cumpărături de minimum 300 de lei, primești pe loc un premiu, dacă ești unul dintre primii 75 clienți al zilei și ești înscris automat în marea tombolă, unde poți câștiga un voucher de vacanță în valoare de 2.500 de euro. Mai multe detalii despre campanie poți afla pe site-ul Iulius Town!

Zona Iulius Expo găzduiește în acest weekend și Târgul de Artă și Antichități, unde pasionații vor descoperi fragmente din trecut și piese de colecție.

Citiţi mai departe

Divertisment

VIDEO Un film premiat la Festivalul de la Veneția ajunge și la Lugoj

Publicat

în

În timpul boomului economic din anii 60, în nordul prosper al Italiei este construită cea mai înaltă clădire din Europa. În capătul celălalt al ţării, în regiunea Calabria, mai mulţi tineri speologi se avântă într-una din cele mai adânci peşteri din lume, la al cărei capăt, la 700 de metri sub nivelul solului, nu s-a ajuns vreodată. Nimeni din satul din apropiere nu are habar de acţiunile acestor temerari, doar un bătrân păstor îi observă îndeaproape. Curând, el va fi trup şi suflet alături de ei.

„Este o adevărată realizare cinematografică, un film despre care cred că ar trebui văzut pe cel mai mare ecran posibil. Este o experienţă pe care trebuie să o trăieşti în sala de cinema, dar este şi o frumoasă meditaţie asupra vieţii şi a relaţiei omului cu natura şi mortalitatea. Am avut o experienţă transcendentală în timpul vizionării”, spune despre „Grota” regizoarea Chloe Zhao, câştigătoare a două premii Oscar pentru Nomadland.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

Michelangelo Frammartino a descoperit Abisul Bifurto în timp ce filma în Calabria Le Quattro Volte, cel de-al doilea lungmetraj al său, cunoscându-l în 2016 chiar pe speologul care a condus expediţia de explorare din anii ‘60. Povestea din Grota reface traseul descoperirii şi cartografierii Abisului Bifurto şi are la bază povestea reală a echipei originale de speologi, iar interpreţii personajelor din Grota sunt la rândul lor speologi.

RETIM

Renato Berta, directorul de imagine multiplu premiat de-a lungul carierei, a utilizat cabluri de fibră optică pentru a manevra echipamentul de filmare din afara peşterii.

„Grota/ Il buco” este distribuit de Independenţa Film şi va rula în Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Galaţi (Cinema Ioan Manole), Iaşi (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Sibiu (Cinema Ion Besoiu) şi alte cinematografe care vor fi anunţate în programul proiecţiilor de pe independentafilm.ro.

Filmul a fost recompensat la Festivalul de Film de la Veneţia 2021 cu Premiul Special al Juriului, și va intra în cinematografe din 29 iulie. Filmul spune povestea explorării uneia dintre cele mai adânci peşteri din lume, Abisul Bifurto din Calabria.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite