Iulius Mall

Firma descalificată la licitația pentru construcția spitalului, repusă în drepturi de Consiliul de soluționare a contestațiilor. Primăria atacă decizia în instanță

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis o decizie în urma contestației, formulată de SSAB-AG SA în calitate de lider al Asocierii SSAB AG SA­ACER PROJE ÎNȘAAT A.Ș-BEMEL AG SRL (Asocierea SSAB AG), împotriva rezultatului procedurii de atribuire emis de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUGOJ, în cadrul procedurii de licitație deschisă pentru contractul de lucrări „Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj”.  La începutul lunii februarie,  reprezentanții Primăriei Lugoj au anunțat că licitația pentru construcția noului spital din municipiu va fi reluată.

„Din cauza faptului că doar una dintre ofertele financiare s-a încadrat în valoarea estimată a contractului (oferta depusă de asociere), următoarea etapă a evaluării s-a desfășurat doar cu privire la această ofertă. În această ultimă etapă, ofertantul a trebuit să facă dovada experienței similare. Din păcate, asocierea nu a putut face dovada experienței similare solicitate. Mai mult, în ceea ce privește experiența în domeniul construirii de spitale, asocierea a depus documente prin care a încercat să inducă în eroare comisia de evaluare, respectiv a depus documente neconforme cu realitatea. Aceste documente au provenit de la societatea din Republica Turcia, dar au fost asumate pentru conformitate cu originalul de către liderul asocierii, o importantă societate ce activează în domeniul construcțiilor din România. Certificarea pentru conformitatea cu originalul a documentelor prezentate a ridicat suspiciuni rezonabile că liderul asocierii are cunoștință despre caracterul nereal al documentelor prezentate”, spunea la aceea dată Claudiu Buciu, managerul proiectului pentru construcția noului spital.

Publicitate

Ce a decis Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Pentru construcția noului spital din Lugoj au fost depuse două oferte, de către Synergy Construct SRL (din București) și SSAB-AG SA (din Bacău), ambele valide din punct de vedere tehnic, dar în urma evaluării financiare comisia a costatat că doar o ofertă se încadrează în valoarea estimată a contractului.

În urma analizei contestației și a tuturor probelor prezentate, Consiliul a hotărât să admită contestația formulată de SSAB-AG SA și să oblige autoritatea contractantă, Primăria Lugoj, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse într-un termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.

Iată mai jos decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor:

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea

DECIZIE

Nr. 655/C5/498
Data: 15.03.2024

Prin contestația nr. SSB097/19.02.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 10517/20.02.2024, formulată de SSAB-AG SA în calitate de lider al Asocierii SSAB AG SA­ACER PROJE ÎNȘAAT A.Ș-BEMEL AG SRL (Asocierea SSAB AG) cu sediul social în municipiul Bacău, strada Calea Republicii nr. 159, et. 1, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J4/1042/1991, având CUI RO 2816022, reprezentată legal prin președintele Consiliului de Administrație Nistor Gabriel și convențional prin Societatea Civilă Profesională „Perju, Rotaru & Asociații”, cu sediul procesual ales la sediul societății de avocați, în municipiul București, Șos. Nicolae Titulescu nr. 48, et. 4, sector 1, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUGOJ, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1056944/05.07.2023, s-a solicitat:

  1. În principal, anularea rezultatului procedurii, a raportului procedurii de atribuire înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 16/11547/06.02.2024 (publicat în SEAP la data de 08.02.2024) și al procesului-verbal de evaluare a documentelor suport DUAE din 02.2024, precum și a documentelor subsecvente acestora, incluzând adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16/12713/08.02.2024, din cauza evaluării realizate de către o comisie de evaluare a cărei imparțialitate nu poate fi considerată în afara oricărui dubiu;
  2. În consecință, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și la reevaluarea ofertei Asocierii SSAB cu înlocuirea membrilor comisiei de evaluare;
  3. În subsidiar, anularea rezultatului procedurii, a raportului procedurii de atribuire înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. nr. 16/11547/06.02.2024 (publicat în SEAP la data de 08.02.2024) și al procesului-verbal de evaluare a documentelor suport DUAE din 01.02.2024 ori al altor acte ce stau la baza acestui rezultat, precum și a documentelor subsecvente acestora, incluzând adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16/12713/08.02.2024, din perspectiva greșitei rețineri a caracterului inacceptabil al ofertei depuse de Asocierea SSAB;
  1. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și la reevaluarea ofertei depuse de ofertantul Asocierea SSAB AG conform prevederilor legale incidente și Deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, cu înlocuirea comisiei de evaluare;
  2. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pentru aceste motive,
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,

CONSILIUL DECIDE:

Admite contestația formulată de SSAB-AG SA în calitate de lider al Asocierii SSAB AG SA-ACER PROJE INȘAAT A.Ș-BEMEL AG SRL (Asocierea SSAB AG) în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUGOJ, în calitate de autoritate contractantă.

Obligă autoritatea contractantă să aducă la îndeplinire măsurile dispuse într-un teren de 30 zile de la comunicarea prezentei.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Primăria atacă în instanță decizia

Primarul interimar Bogdan Blidariu spune că decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor  va fi atacată în instanță.

„Noi atacăm la Curtea de Apel și dacă vom câștiga atunci evaluarea va fi încheiată. Astăzi avem pe ordinea de zi un proiect pentru angajarea apărătorului. Procedura durează foarte puțin, în câteva zile se va judeca. Noi avem deja licitația în curs pentru găsirea unui nou constructor, este cu o clauză suspensivă, dar e pe SEAP. Se va încheia repede”, a transmis Blidariu.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate