Au început oficial lucrările pentru amenajarea a două noi sensuri giratorii pe DJ 592, drumul care leagă Timișoara de Buziaș, într-una dintre cele mai periculoase zone rutiere din județ. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis, care a efectuat o vizită pe șantier și a emis ordinul de începere a lucrărilor.
Primul sens giratoriu va fi amenajat la intersecția DJ 592 cu DJ 592A, în zona Sacoșu Turcesc. Proiectul prevede, pe lângă realizarea girației, o bandă dedicată pentru direcția de mers dinspre Buziaș spre Timișoara, precum și o bandă separată pentru virajul la dreapta pe relația Timișoara – Sacoșu Turcesc.
Al doilea sens giratoriu va fi construit la Albina, la intersecția dintre drumul Timișoara – Buziaș și strada Hodoș. Potrivit președintelui CJ Timiș, axul drumului a fost stabilit astfel încât viitoarea lărgire la patru benzi și legătura cu Autostrada A9 să fie corelate cu acest proiect. În perspectivă, DJ 592 va asigura conexiunea directă dintre Timișoara și viitorul nod rutier al autostrăzii, odată cu realizarea acestuia.
Pe lângă cele două sensuri giratorii, investiția include amenajarea unor stații de autobuz, trotuare și a unui drum de acces către proprietățile din zonă.
„Am dat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea a două noi sensuri giratorii pe șoseaua care leagă Timișoara de Buziaș. Este vorba despre intersecțiile cu drumurile spre Sacoșu Turcesc și spre Albina. Sunt două dintre cele mai periculoase intersecții din județ, locuri în care, de-a lungul timpului, s-au produs zeci de accidente. Noile girații vor asigura o mai bună fluență a circulației și, mai ales, vor contribui la reducerea numărului de accidente”, a transmis Alfred Simonis.
Valoarea lucrărilor este de 7,88 milioane de lei, iar termenul de execuție este de șase luni. Contractul a fost câștigat de firma Axo Util, în urma unei licitații lansate la mijlocul lunii august 2025. Pentru realizarea proiectului, Consiliul Județean Timiș a estimat inițial o valoare de 8,9 milioane de lei fără TVA, iar la licitație s-au înscris 11 firme.
Pentru șoferii din Lugoj care tranzitează frecvent zona în drum spre Timișoara sau Buziaș, noile amenajări își propun să ofere condiții mai sigure și o circulație mai fluentă pe unul dintre cele mai circulate drumuri din județ.
