Cele cinci cazuri de coronavirus descoperite miercuri, la Lugoj, au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”, din Timișoara. Medicul timișorean Virgil Musta, care îi îngrijește pe acești bolnavi, a lansat un avertisment serios în legătură cu reapariția cazurilor de COVID la Lugoj, respectiv în vestul țării.
“Trebuie să fim precauți, pentru că virusul există în comunitate și, dacă nu respectăm regulile, nu iartă. Ieri am avut șase cazuri, cinci din Lugoj și o asistentă din Timișoara care toți au ceva în comun. Nu cred că există virusul și nu s-au protejat deloc. Sper că totuși vom fi responsabili și înțelegem că este foarte important să ne protejăm, pentru că altfel nu vom face față cu sistemul de sănătate”, a mai spus Musta.
Lugojul a înregistrat de la începutul acestei săptămâni opt cazuri noi de coronavirus.