Iulius Mall

Avertizare DSP privind creșterea infectărilor cu COVID-19 la Lugoj. „Avem un focar, există transmitere comunitară”

Situația de la Lugoj devine tot mai gravă și cazurile de infectare cu coronavirus cresc de la o zi la alta. De luni, 29 iunie, până astăzi s-au înregistrat în total 14 cazuri, iar specialiștii de sănătate publică privesc tot mai atent orașul și cer populației să se protejeze și să ia în serios măsurile de prevenție.

„Avem o atenție deosebită față de situația din Lugoj, avem un focar declarat, este evident că există transmitere comunitară în Lugoj și localitățile limitrofe. Tocmai de aceea instituțiile statului au demarat controale în zonă, privind respectarea regulilor la terase, spații comerciale și în alte locuri. Au fost acțiuni comune și vor mai fi. Există un calendar, există tematici de control care vin de la minister pe care noi le aplicăm, inclusiv către Lugoj și bineînțeles există atenția organelor județene către această zonă, care acum are o situație mai specială”, a declarat pentru Lugojeanul.ro, dr. Flavius Cioca, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică din Timiș.

Publicitate

Dr. Cioca face un apel public către locuitorii orașului să nu renunțe la măsurile de prevenție și să ia în serios situația din ultimele zile.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că avem o situație de pandemie la nivel mondial, că lucrurile astea se întâmplă peste tot în lume și au intensități diferite în funcție de cum tratăm fiecare dintre noi problema asta. Este foarte important ca fiecare dintre noi să purtăm mască în interior, chiar dacă nu este plăcut. În primul rând să purtăm masca în magazine, să evităm aglomerațiile sau dacă mergem la piață să evităm timpul petrecut, să avem foarte mare grijă față de igena mâinilor, spălat cu apă și săpun minim 30 de secunde și să folosim dezinfectant. trebuie să păstrăm fiecare dintre noi regulile de distanțare fizică, minim un metru și jumătate față de oamenii din jurul nostru și iarăși, foarte important la evenimente să încercăm să le ținem cu un număr redus de persoane și în măsura posibilității să le organizăm în aer liber cu păstrarea distanței. Foarte important este purtatul măștii în mijloacele de transport în comun, fie că vorbim de autobuzele din Lugoj, fie că vorbim de cele care ne duc la locul de muncă”, a mai spus dr.Cioca.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate