Iulius Mall

Două fişe de proiecte europene, anunţate de Boldea ca şi când ar fi obţinut deja finanţarea

Astăzi, în ultima conferinţă de presă, Francisc Boldea a prezentat realizările pe care le-a avut în cele trei mandate de primar. Încă de la început a ţinut să precizeze că lasă primăria cu 85 de milioane de lei în cont, bani necheltuiţi. Edilul, încă în funcţie, a mai anunţat că lasă încă două proiecte europene în valoare totală de 19,7 milioane de euro viitorului primar. Doar că cele două proiecte despre care vorbeşte Boldea sunt doar la faza de fişe de proiect, iar până la întocmirea, aprobarea şi finanţare acelor proiecte e cale lungă.

Este vorba despre faptul că în cursul lunii septembrie Primăria Municipiului Lugoj, prin Biroul Management Proiecte Programe, a transmis la ADR Vest două fișe de proiecte spre a fi incluse în procesul de selecție pentru a primi sprijin financiar nerambursabil prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020.

Publicitate

Astăzi , 30 septembrie a fost publicată pe pagina de web a ADR Vest lista fișelor de proiecte selectate pentru județul Timiș, listă pe care se regăsesc ambele fișe de proiect trimise de municipalitatea lugojeană.

Prima fișă de proiect intitulată „Îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru pietoni și bicicliști în municipiul Lugoj, prin amenajarea, modernizarea și construirea de piste de biciclete și zone pietonale” va primi o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.132.205,76 lei pentru realizarea documentației necesare implementării proiectului. Valoarea investiției propuse în cadrul fișei de proiect este de 14.900.000 Euro.

Cea de-a doua fișă de proiect este intitulată „Creșterea calității vieții prin reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor din municipiul Lugoj” și va primi o finanțare nerambursabilă în valoare de 724.770,00 lei pentru realizarea documentației necesare implementării proiectului. Valoarea investiției propuse în cadrul fișei de proiect este de 4.800.000 Euro.

Obținerea de fonduri nerambursabile pentru realizarea documentațiilor pentru aceste două proiecte de mare importanță pentru oraș este primul pas necesar pentru accesarea finanțării europene nerambursabile de 19,7 milioane de euro pentru cele două proiecte prin Programul Operațional Regional 2021-2027.

Pentru o mică comparaţie, Primăria Reşiţa are fişe de proiect depuse pentru următorul exerciţiu financiar de peste 300 de milioane de euro.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate