Connect with us


Actualitate

Dosar DNA la Lugoj! 16 persoane, printre care şi foşti şefi de poliţie, trimise în judecată de procurori

Publicat

în

Direcţia Naţională Anticorupţie a finalizat dosarul în care au fost cercetaţi foşti şefi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, astfel că aceştia au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni precum constituire de grup infracţional organizat, luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, şantaj, instigare la hărţuire şi evaziune fiscal, arată stiripesurse.ro

RETIM

În urmă cu trei ani, fostul inspector-şef al Poliţiei Timiş, Sorin Muntean, adjunctul acestuia, Florin Bolbos, fostul şef al Poliţiei Rutiere Timiş, Marcel Crîciunescu, primarul oraşului Recaş la acea vreme, Teodor Pavel, omul de afaceri Gelu Milutinovici, dar şi Dumitru Pavel, fost şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi unul dintre cei mai bogaţi romi din Lugoj, Iulian Boţ, zis ”Viscol”, au fost ridicaţi de procurorii anticorupţie, fiind suspectaţi de fapte de corupţie.  

În timpul anchetei care a durat aproximativ trei ani, au fost dezvăluite metodele prin care acţionau foştii şefi ai Poliţiei Timiş, alături de infractori, iar probele au dus la conexarea a două dosare cu ramificaţii la Recaş şi Lugoj. La finalul cercetărilor, procurorii DNA Timişoara au întocmit un rechizitoriu ce depăşeşte 400 de pagini.

În total, 16 persoane au fost trimise în judecată în acest caz, pentru o serie de infracţiuni, printre care constituire de grup infracţional organizat, luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, şantaj, instigare la hărţuire şi evaziune fiscală.

Dosarul a fost înaintat judecatorilor de la Curtea de Apel Timişoara.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Atenție la e-mail-uri, să nu rămâneți fără bani! Șase bănci din România sunt pe lista hakerilor

Publicat

în

Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor bănci cunoscute pe piaţa locală.

RETIM

Hackerii trimit mail-uril în numele Băncii Transilvania, BCR, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank, cu scopul de a-i convinge pe oameni să acceseze linkuri sau să descarce fişiere periculoase care îi pot lăsa fără bani. Mesajele sunt scrise coerent şi îndeamnă la actualizarea datelor personale, descărcarea unor extrase de cont, confirmarea unor tranzacţii, deblocarea unui cont suspendat temporar sau reactivarea plăţilor online cu cardul, arată adevarul.ro

Unele mesaje le sugerează ţintelor să acceseze link-uri care duc către o pagină frauduloasă unde îşi vor introduce datele de acces pentru contul online corespunzător fiecărei bănci. Practic, victimele îşi oferă de bunăvoie informaţiile de conectare atacatorilor, iar apoi ei pot face transferuri din conturile bancare până la golirea acestora. A doua metodă este cea a fişierelor ataşate în diverse e-mail-uri, iar cei care le accesează se infectează cu ameninţări informatice care permit răufăcătorilor să urmărescă tot traficul de date de pe dispozitiv, inclusiv să sustragă parole şi să aibă apoi acces neîngrădit la toate conturile online ale victimei.

Pentru a părea cât mai credibile, e-mail-urile se folosesc în mod fraudulos de logo-urile şi culorile companiilor în cauză şi sunt scrise concis şi lizibil. Atacatorii au renunţat la mesaje lungi şi scriu tot mai corect mesajele, fără erorile gramaticale specifice altădată acestor tipuri de înşelătorii. Bitdefender reaminteşte că pe tot parcursul anului 2020, specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat campanii similare de e-mail-uri frauduloase trimise în mod înşelător în numele unor organizaţii precum Poşta Română, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS şi care instalau ameninţări de spionaj pe calculatorul infectat sau vizau furtul datelor de card.

Bitdefender recomandă utilizatorilor să folosească direct pagina de internet a companiei pentru a se conecta la diverse conturi şi să evitate să fie direcţionaţi către aceasta dinspre un e-mail sau mesaj cu origine incertă. Se recomandă verificarea cu atenţie expeditorul e-mail-ului şi adresa acestuia înainte de a accesa link-uri sau de a descărca documente ataşate.

Citiţi mai departe

Actualitate

Lugojul se află de aproape o săptămână în scenariul verde. Ce se întâmplă cu școlile și restaurantele

Publicat

în

RETIM

Lugojul staționează în jurul valorii de 1,5 infectări la mia de locuitori în ultimele 14 zile, fiind de mai multe ori sub această valoare în ultima săptămână. Astfel, la Lugoj am fi tehnic în scenariul verde, ceea ce înseamnă că școlile și restaurantele ar urma să se deschidă la capacitate normală de funcționare.

Chiar și așa însă, aplicarea scenariului verde și a schimbărilor ce survin nu se poate face doar după ce valoarea de infectări scade sub 1,5 la 1000 de locuitori. Potrivit DSP, această decizie se ia la nivel de CJSU, astfel că județul va decide când Lugojul intră oficial în scenariul verde.

În ultimele 7 zile, la Lugoj au fost înregistrate 35 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Rata de infectare era, la ultima raportare, sub 1,5 la 1000 de oameni, mai exact 1,31.

foto: arhiva Lugojeanul

Citiţi mai departe

Actualitate

Buciu le dă interzis fotografilor de 1 și 8 martie în școlile din Lugoj

Publicat

în

RETIM

Cum la Lugoj au apărut primele cazuri de infectare în rândul elevilor și preșcolarilor, Claudiu Buciu, primarul orașului, a cerut pe Facebook ca unitățile de învățământ să restricționeze complet accesul persoanelor care nu au ce căuta în școli și grădinițe.

Edilul a pus mai ales accentul pe fotografi și cameramani. Aceștia au început deja să își vândă ședințele foto în grădinițele și școlile din oraș, de 1 și 8 martie, pentru ca cei mici să poată duce acasă un cadou fotografie pentru mămici.

“Primăria Municipiului Lugoj solicită conducătorilor instituțiilor de învățământ să protejeze sănătatea copiilor prin aplicarea strictă a normelor sanitare. În special dorim să se acorde o atenție deosebită interzicerii accesului persoanelor străine care nu au o legătură strictă cu procesul educațional (ex. fotografi, cameramani, etc.).

Desfășurarea procesului de învățământ în mod clasic (nu online) este extrem de importantă pentru calitatea actului de învățământ. Vă solicităm să nu puneți în pericol dreptul elevilor de a participa la cursuri, având în vedere că deja au apărut cazuri de infectare în anumite instituții de învățământ din Municipiul Lugoj”, a scris Buciu pe Facebook.

Orice abatere de la normele în vigoare va fi sesizată imediat autorităților competente, și-a încheiat primarul anunțul.

Citiţi mai departe

Actualitate

FOTO Un șofer a intrat cu un camion într-un indicator rutier, pe autostrada dintre Lugoj și Balinț

Publicat

în

RETIM

Accident rutier marți dimineața, pe autostrada A6 ce leagă Lugojul de Balinț și respectiv de A1. Un șofer a intrat cu un camion într-unul dintre indicatoarele rutiere aflate pe marginea drumului. Impactul a avut loc pe ultimele sute de metri de la ieșirea de pe autostradă pe centura Lugojului.

“Intervenție a drumarilor pe autostrada #A6, în apropiere de Lugoj, după un accident în care a fost implicat un camion. Șoferul a intrat într-un indicator rutier și s-a răsturnat în afara carosabilului”, au anunțat cei de la DRDP Timișoara în această dimineață.

Din fericire, nu au existat victime. Circulația rutieră se desfășoară normal.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite