Connect with us

Actualitate

Cât mai ţine iarna. Cum va fi vremea în Banat, în următoarele zile

Publicat

în

Meteorologii estimează, până pe 1 aprilie, un regim termic în care temperaturile medii vor trece relativ rapid de la valori cu minus la cele cu plus, în timp ce precipitaţiile, preponderent sub forma de ploaie, vor reveni la nivelul întregii ţări după data de 26 martie, reiese din prognoza Administraţiei Nationale de Meteorologie (ANM).

În Banat, până în data de 23 martie, temperatura aerului va continua să scadă, vremea se va menţine deosebit de rece, astfel încât mediile valorilor diurne vor fi de la un grad la 3 grade, iar ale celor nocturne vor cobori spre -5 grade. În intervalul 23-27 martie, vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor situa în jurul normelor.

RETIM

Se vor înregistra medii ale maximelor de 10 – 13 grade şi ale minimelor cuprinse între un grad şi 3 grade, iar până la sfârşitul intervalului variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel că aceste valori medii se vor menţine. În intervalul 19-23 martie, temporar vor fi mai ales ninsori, în general moderate cantitativ. Probabilitatea de precipitaţii predominant sub forma de ploaie va fi în creştere după data de 26 martie.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Explozie într-un bloc din Lugoj. O persoană a ajuns la spital și mai multe au fost evacuate

Publicat

în

topsport.roÎn data de 28.11.2023, la ora 08:30,printr-un apel la 112 a fost anunțată o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, în urma unei acumulări de gaz, situat pe strada Vișinilor în municipiul Lugoj.

A fost alertat de urgență Detașamentul de Pompieri Lugoj și la fața locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, trei ambulanțe SAJ și un microbuz de transport persoane din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.

RETIM

Explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma evenimentului, 12 persoane s-au autoevacuat, o persoană a fost deblocată dintr-un apartament, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar o victimă de sex masculin a fost evacuată de pompieri, prezentând arsuri pe 40% din suprafața corpului. Aceasta a fost transportată la spital conștientă.

Din primele informații, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. Locatarii vor fi mutați la internatul Liceului „Valeriu Braniște”

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Mai mulți polițiști în Timiș. Zeci de absolvenți au ajuns la secțiile urbane și comunale din județ

Publicat

în

Echipa I.P.J Timiș s-a mărit cu 34 de polițiști. Absolvenți ai școlilor de poliție din Câmpina și Cluj, cei 34 de agenți sunt pregătiți să intre în slujba cetățeanului. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținând cont de situația operativă și raportat la nevoile fiecărei structuri.

Aceștia au fost repartizați atât la secții de poliție urbană cât și la secții de poliție rurală și posturi de poliție comunale.

RETIM

„La debutul în carieră, aceștia vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, sub îndrumarea unui tutore, desemnat din rândul polițiștilor cu experienţă, care îi va sprijini în activitate. Însoțiți de gândurile de a ajuta comunitatea, cei mai noi dintre polițiști vor prelua atribuțiile de serviciu. Nu au ales un județ tocmai ușor, știu si ei acest lucru, este un judet plin de provocări, însă aceste provocări nu vor face decât să consolideze și mai bine echipa I.P.J Timiș. În urma acestora se vor forma atât ca polițiști profesioniști cât și ca oameni”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Citiţi mai departe

Actualitate

Din nou, șoferi drogați și beți prinși pe șoselele din Lugoj, după o razie de weekend a polițiștilor timișeni

Publicat

în

În perioada 24 – 26 noiembrie a.c., polițiștii rutieri timișeni au desfășurat acțiuni, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise la volan, precum și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, au fost legitimate în jur de 394 persoane și au fost verificate peste 306 vehicule.

RETIM

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 294 sancțiuni contravenționale.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 52 permise de conducere și au fost ridicate 13 certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 298 de persoane cu aparatul alcooltest și 38 de persoane cu aparatul drugtest.

Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii municipiului Lugoj au oprit pentru control pe strada C. Wallisch, din Lugoj, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 28 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.

La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii orașului Sânnicolau Mare, au oprit pentru control pe DC 30, din localitatea Periam, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 19 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.

~

La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii Biroului Rutier, au oprit pentru control pe Bulevardul 20 Decembrie 1989, din Timișoara, un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 30 de ani.

În urma testării conducatoarei auto aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

~

La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii Biroului Rutier, au oprit pentru control pe DN 68 A, din municipiul Lugoj, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 0,78 mg/l în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice

Citiţi mai departe

Actualitate

Hartă online, cu drumurile închise circulației, de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Publicat

în

noriel.ro Compania de Drumuri (CNAIR) pune la dispoziția șoferilor o hartă on-line cu Autostrăzile și Drumurile Naționale închise circulației. Harta va arăta drumurile cu circulație întreruptă din cauza evenimentelor rutiere, drumuri cu circulație îngreunată, drumuri aflate în lucrări, circulația întreruptă din cauza fenomenelor meteo.

Harta on line cu restricțiile de circulație poate fi accesată aici

RETIM

Citiţi mai departe

Cele mai citite