Cu toate că evenimentul serii trecute a fost meciul de fotbal dintre Steaua București și Chelsea Londra, pe care echipa noastră l-a câștigat, în ciuda așteptărilor, cu 1 la 0, oaspeții Clubului Space Bowling din Lugoj au uitat și de meci, și de orice altceva, fiind încântați de reprezentația oferită, în cinstea Zilei Femeii, de către cei doi artiști de muzică folk, flamenco și pop, Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon. De asemenea, Vasile Gondoci, folkistul lugojean, a cântat la rândul său câteva piese dedicate spectatoarelor în deschiderea concertului.
Aflați în turneu național, cei doi muzicieni consacrați au poposit și la Lugoj, unde au susținut concertul „Pentru Ea”, dedicat reprezentantelor sexului frumos. Organizatorii spun că evenimentul a fost un real succes, având în vedere că în jur de 150 de persoane au fost prezente în sală.
Piesele și atmosfera, pe care cei doi au reușit să o creeze și mențină pe toată durata serii, le-au încântat pe doamnele și domnișoarele invitate aici de către perechile lor, concertul fiind cadoul perfect pentru un 8 Martie de neuitat. Cei prezenți au cântat la unison cu artiștii, semn că muzica bună și ambianța au fost de vis, făcând din acest eveniment o experiență frumoasă, nu doar o altă ieșire în oraș.
Cu ocazia împlinirii a trei ani de concerte împreună a celor doi interpreți, Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon, organizatorii le-au oferit acestora în dar un tort gustos, bineînțeles în formă de chitară, în semn de apreciere că și-au petrecut aniversarea la Clubul Space Bowling Lugoj, încântând urechile spectatorilor orașului nostru.
Foto: Alin Velici







