Iulius Mall

Discuţii aprinse în Consiliul Local Lugoj: 300 de mii de lei pentru revopsirea şi repararea “Pasarelei Leucuţa”

FOTO ARHIVA

Unul din punctele aflate joi, 31 ianuarie pe ordinea de zi a Consiliului Local Lugoj a stârnit revolta consilierului ALDE, Ioan Haneş. Acesta a considerat că suma de 300 de mii de lei prinsă pentru această lucrare este mult prea mare.

“Sunt 300 de mii de lei, plus TVA. Pentru o sablare şi o vopsire de două ori cu pensula, suma este foarte mare. Nu ştiu cine stabileşte aceste valori. Nu ştiu dacă la biroul tehnic dacă aveţi specialişti în sablare. Ştiţi ce e sablarea? Curăţarea cu jet de nisip sub presiune, o lucrare foarte ieftină. Iar vopsirea nu merge decât cu pensula. Asta, doi zugravi au de lucru vreo două luni”, a spus Haneş.

Publicitate

A încercat să-l lămurească viceprimarul Cristian Galescu. Acesta i-a explicat că de banii respectivi se vor mai executa şi alte lucrări. “Nu ştiu dacă aţi citit documentaţia. Arată acolo că se va proceda la înlocuirea elementelor lipsa ce constituie balustrada acestei pasarele, barele balustradei ce sunt desprinse la un singur capăt vor fi sudate şi vor fi îndreptate cele care sunt îndoite. Având în vedere degradarea covorului asfaltic de pe calea de rulare a pasarelei pietonale, se impune înlocuirea acestuia”, a spus Galescu.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate