Iulius Mall

Cu ce record se laudă administraţia Lugojului la Ştrand. De ce nu funcţionează încă toboganele

Administraţia Lugojului se laudă cu numărul mare de bilete vândute la ştrandul din Lugoj. Duminică, 30 iulie, a fost ziua care a bătut toate recordurile, la ştrand ajungând un număr mare de persoane.

“De când am dat ştrandul în folosinţă şi până duminică seara am vândut, în total, peste 10.000 de bilete. Duminică au fost vândute la ştrand 1.670 de bilete, iar sâmbătă peste 1.200. În total, am vândut bilete în valoare de 68.155 de lei”, a declarat Francisc Boldea, care consideră investiţia în ştrandul lugojean extrem de profitabilă.

Publicitate

Întrebat cât mai durează până se vor da în folosinţă şi toboganele de la ştrand, primarul spune că e o chestiune de zile. “Sper ca sâmbătă, duminică să fie gata! Eu nu am fost mulţumit de balustradă. Nu cred că oferă securitate totală pentru copii. Balustrada a fost făcută, dar trebuie să mai luăm nişte măsuri suplimentare de securitate, deşi vom avea salvamari şi la primul şi la cel de-al doilea etaj de la tobogane”, a mai spus primarul Lugojului.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate