Iulius Mall

Cor de copii la Academia de Arte „Lugoj Clasic” din Lugoj. Participarea este gratuită

Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local Lugoj și Asociația „Enthousiasmos” anunță lansarea Academiei de Arte “Lugoj Clasic”, în cadrul căreia va funcționa și corul de copii dirijat de maestra Claudia Crețiu. Proiectul a luat naștere la inițiativa mezzosopranei Aura Twarowska, artist de renume mondial, care a decis să dăruiască mai departe tinerilor din vasta experiență dobândită pe marile scene ale lumii.

„Invităm toți copiii, iubitori de cântec, să se înscrie pe website-ul www.enthousiasmos.ro sau la adresa de e-mail claudiacretiu@gmail.com. Mai multe informații puteți afla la nr de telefon: 0752677183. Repetițiile se vor desfășura în Lugoj, în cadrul următoarelor locații: la Casa Bredicenilor, pe strada V. V. Delamarina, nr.4 si la Clubul Copiilor, pe str. Comuna din Paris, nr.5. Reînviind spiritul tradiției corale al orașului de odinioară, maestra Claudia Crețiu va aduce în atenția lugojenilor momente unice, în atmosfera unei seri de concert ce va avea loc în luna septembrie, odată cu inaugurarea Academiei, scriind alături de cei implicați încă o filă în istoria muzicii locale și naționale. Participarea la cor este gratuită.”, spune Diandra David, purtătorul de cuvânt al Academiei de Arte „Lugoj Clasic”.

Publicitate

Reprezentanții Academiei sunt de părere că pregătirea și competența Claudiei Crețiu își vor lăsa puternic amprenta asupra corului recent înființat.

Urmând secția dirijat Cor Academic, la clasa prof. univ. dr. Marin Constantin, în 1998 și Masterul în Stilistică Dirijorală, în 1999, la Academia de Muzică București, Claudia Crețiu a devenit artist liric corepertitor și apoi dirijor secund al Corului Național de Cameră “Madrigal” și al Corului de Cameră “Da Capo”. În ceea ce privește activitatea desfășurată în urbea natală, a cântat în Corul Ion Vidu și a fost dirijor al: Corului “Armonii” al Școlii de Muzică “Filaret Barbu” (2001 – 2019) și al Corului Mixt al Bisericii „Harul”. În prezent, activează în calitate de profesor de pian în cadrul Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”,

„Tiberiu Brediceanu, Ion Vidu, Traian Grozăvescu, Sabin Drăgoi, Filaret Barbu sau Liviu Tempea sunt doar câteva nume cu rezonanță, care au adus mândrie Lugojului prin activitățile artistice remarcabil desfășurate. Întrucât momentul actual cere cu impetuozitate reluarea cursului firesc al istoriei, fiți pregătiți să scrieți o nouă pagină în tradiția corală lugojeană”, transmit reprezentanții  Academiei de Arte “Lugoj Clasic”.

 

 

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate