Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj se alătură campaniei naționale „Zilele Protecției Solare”, desfășurată în parteneriat cu brandul La Roche-Posay și medicii dermatologi. Scopul acestei inițiative este prevenirea cancerului de piele prin oferirea de consultații gratuite pentru evaluarea alunițelor suspecte.
Campania se va desfășura în perioada 1 iunie – 1 august 2026.
Program și medic specialist
Lugojenii care doresc să își verifice alunițele sau să meargă cu cei dragi la un control preventiv trebuie să știe că examinarea nu necesită bilet de trimitere de la medicul de familie.
Consultațiile gratuite au loc în fiecare zi de marți, între orele 9:30 și 10:30, la cabinetul de dermatologie din cadrul Spitalului Municipal Lugoj, fiind efectuate de către Dr. Fulgu Rațiu Maria Steluța, medic specialist.
Cum se fac programările
Deși consultațiile sunt gratuite și nu necesită bilet de trimitere, accesul se face exclusiv pe bază de programare prealabilă.
Persoanele interesate pot suna de luni până vineri, între orele 9:00 și 12:00, la numărul de telefon: 0724 090 750.
Reprezentanții unității medicale precizează că această campanie se referă strict la examinarea dermatoscopică a alunițelor suspecte. Campania nu include realizarea unei hărți dermatoscopice complete și nici alte tipuri de evaluări sau investigații medicale suplimentare.
