Iulius Mall

Consiliul Judeţean Timiş a alocat bani pentru CSM Lugoj. Mai puţini decât s-au cerut

Fotografie cu caracter ilustrativ/ARHIVA

Consiliul Județean Timiș a alocat banii pentru sport, iar CSM Lugoj nu a fost omis. Suma pe care clubul lugojean o va primi este de 370.000 de lei, deși a cerut 405.000 lei. Totuși este cea mai mare sumă alocată celor 24 de proiecte aprobate pentru finanțare.

Banii au fost alocați pentru „Promovarea sportului de performanță” și reprzintă o gură de oxigen pentru clubul lugojean, după cum declară directorul Marius Maier. De banii de la CJT vor beneficia doar secțiile de lupte greco-romane și libere, și cele de gimnastică și box. Restul secțiilor se vor baza pe banii de la Consiliul Local și din sponsorizări.

Publicitate

„Această sumă se va folosi pentru secțiile de lupte greco-romane și libere, precum și pentru secțiile de gimnastică și box. Suma va fi cheltuită începând cu semnarea contractului. Noi preconizăm că până la finalul acestei săptămâni o să semnăm contractul pentru suma care va fi cheltuită până în luna decembrie. Este o sumă foarte importantă pentru clubul nostru, cu ajutorul căreia vom putea să funcționăm normal la aceste discipline sportive. Iar cu sumele alocate sportului de la Consiliul Local, să finanțăm voleiul, handbalul și fotbalul, adică disciplinele sportive care nu au beneficiat de finanțare în cadrul acestui proiect”, a declarat Mariu Maier pentru TEN TV

Tot la capitolul „Promovarea sportului de performanță” a fost aprobată și alocarea a 140.000 de lei pentru Clubul Moto Extrem din Lugoj. Anul acesta, Consiliul Județean Timiș a alocat pentru sport suma de 3.200.000 de lei, din care 2.310.000 de lei pentru „Promovarea sportului de performanță” și 280.000 de lei pentru „Sportul pentru toți”. Au mai rămas 610.000 de lei, care vor fi alocați la selecția din toamnă.

Sursa TENTV

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate