Sport
EMOȚIONANT Ștefan Hodi, nevoit să se retragă din cursa Paris-Brest-Paris la 100 de kilometri înainte de final
Ștefan Hodi, cicloturistul lugojean cunoscut pentru călătoriile sale cu bicicleta prin România și Europa, a fost nevoit să se retragă din celebra olimpiadă a bicicliștilor amatori care are loc o dată la patru ani în Franța. După ce s-a pregătit și a trecut cu bine de mai multe etape de calificare pentru marea cursă Paris-Brest-Paris, Hodi a hotărât să se retragă din cursă după 81 de ore de competiție, la 100 de kilometri înainte de linia de sosire. A fost una dintre cele mai emoționante și grele decizii pe care lugojeanul a trebuit să le ia.
“S-a lăsat liniștea după cursa de anduranță Paris-Brest-Paris. Unii au terminat cu bine, alții au abandonat, la fel ca și mine. Unii au părăsit competiția cu salvarea, au fost multe accidente la kilometrul 1.100 la Mountange. Eu am hotărât să renunț la cursă. Ștefi, băiatul meu, m-a îndemnat să pornesc să termin cursa, dar eu am hotărât că este mai bine să renunț. Mulțumesc familiei mele pentru susținere și știu că nu a fost ușor nici pentru ei. Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări și susținere”, a fost mesajul lui Ștefan Hodi pentru susținători și familie.
Imediat după ce a ajuns la Lugoj, Hodi a vizitat-o pe mama sa, aceasta fiind o tradiție de-a cicloturistului de fiecare dată când se întoarce dintr-un periplu important.
“Am ajuns cu bine la Lugoj la mama mea, persoanei căreia îi datorez totul”, a scris Ștefan Hodi pe Facebook.
Ștefan Hodi a parcurs 1.093 km din cei 1.209 km ai cursei de anduranță Paris-Brest-Paris, în 81 de ore și 43 de minute de pedalat, cu o medie de 13,38 km/oră. Lugojeanul a terminat olimpiada cicloturiștilor în 2015, în 88 de ore și 31 de minute. În toată cariera sa de cicloturist, Ştefan Hodi a pedalat peste 70.000 de kilometri, în 9 tururi ale României şi 5 tururi ale Europei (1996, 1998, 2002, 2005 și 2014).
Sport
CSM Lugoj, eliminată din competiția europeană de către THY Turkish Airlines Istanbul
Echipa de CSM Lugoj a fost eliminată ieri, 16 decembrie, din Challenge Cup, fiind învinsă de formaţia THY Turkish Airlines Istanbul, scor 3-0, în meciul pentru calificarea în sferurile de finală ale competiţiei.
Meciul s-a desfășurat în Las Palmas de Gran Canaria, la ora locală 17, ora 19 a României.
Actualitate
Încă un sportiv al Lugojului a primit titlu de Maestru al Sportului
Căpitanul echipei de volei, Diana Balintoni, a primit săptămâna trecută titlul de Maestru al Sportului, ca urmare a rezultatelor obţinute pe plan internaţional în volei. Pe lângă excelentele rezultate la nivel de echipă naţională, cu care a câştigat Liga de Argint, fiind declarată şi MVP-ul competiţiei, au contat şi reuşitele de la cluburile unde a activat, cap de afiş fiind câştigarea Challenge Cup cu CSM Bucureşti, în 2016.
Acordarea titlurilor de “Maestru emerit al sportului”, “ Maestru al sportului” și“Antrenor emerit” se face la propunerea federațiilor sportive naționale către Ministerul Tineretului și Sportului și se acordă sportivilor și antrenorilor români care au obținut rezultate deosebite în competițiile naționale și internaționale oficiale.
Sport
Se deschid sălile de sport. Lugojenii își pot relua antrenamentele la Maya Gym
Prefectul Liliana Oneț a convocat, în această după-amiază, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a făcut o analiză în privința redeschiderii sălilor de sport/ fitness, având în vedere solicitarea domnului domnul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Instituția Prefectului a solicitat un punct de vedere de la Direcția de Sănătate Publică Timiș, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Prefectul Liliana Oneț a punctat contextul în care a fost luată decizia de închidere a sălilor de sport, având în vedere faptul că la luarea acestei decizii rata de infectare la nivelul județului era 6,21/1000 cu trend ascendent galopant, iar astăzi rata de infectare pe județ este 4/1000 de locuitori. Și la nivelul municipiului Timișoara trendul este ușor descendent. O analiză de specialitate a fost prezentată în cadrul ședinței de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf. dr. Emilian Popovici. Au fost solicitate puncte de vedere și din partea reprezentanților instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne, instituții care au atribuții de control.
În urma votului membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis redeschiderea sălilor de sport.
Dinel Miculescu, patronul complexului sportiv Maya Gym, care deține spații în Cotu Mic și pe str. Țesătorilor a anunțat că, de sâmbătă, 5 decembrie, lugojenii vor putea să-și reia antrenamentele.
„Redeschidem de mâine toate sălile. Programul va fi de la ora 00.80, până la ora 22.00. Se respectă toate restricțiile sanitare impuse. Abonamentele înghețate din data de 05.11.2020 vor fi valabile în continuare începând de mâine. Mulțumim pentru susținere președintelui CJT, Alin Nica, care a înțeles rolul sportului în lupta anti-covid 19. Așteptăm cu interes să ne implicăm într-un parteneriat pentru sănătate prin care să încurajăm sportul și o alimentație echilibrată”, ne-a declarat Dine Miculescu.
-
Actualitate3 zile în urmă
Lugojenii se implică în sprijinirea lui Aris, care se confruntă cu cea mai mare încercare a vieții lui
-
Actualitate3 zile în urmă
Eșec la Lugoj în prima zi de vaccinare COVID -19, din etapa a doua. De ce au stat oamenii la coadă
-
Administrație3 zile în urmă
Transfer de urgență. Cele 274 de locuințe aflate în administrarea Meridian 22 vor trece la Primărie