Primăria Lugoj plătește zeci de mii de euro pe an pentru serviciile tehnice care să permită funcționarea aplicațiilor web, legislative și de oricare altă natură, printre care și site-ul oicial al administrației locale, doar pe serviciul de legătură permanentă la internet instituția plătind puțin sub suma de 5.000 de euro. În ciuda acestui fapt, se pare că pagina de internet a administrației locale este din ce în ce mai lentă și, mai mult, camerele de luat vederi din cele patru locuri importante din oraș sunt nefuncționale de mai bine de o lună, când, conform declarațiilor primarului, „s-a schimbat administratorul paginii”.
Tot atunci, de pe site dispăreau câteva fotografii cu ștrandul ce se construiește în oraș, ștrand ce a fost subiect de ceartă la o ședință de consiliu local. Chiar dacă presa a observat această dispariție și a semnalat-o, Boldea a dat vina tot pe administrator, spunând că din cauza lui nu apar acele poze pe site, nu din cauza conflictului. Cele patru camere web erau urmărite în fiecare zi mai ales de sutele de lugojeni plecați din țară la muncă în străinătate, care puteau astfel să privească, cel puțin printr-un monitor, asupra orașului lor de suflet.
„Camerele vor fi pornite după ce primăria Lugoj va încheia un contract cu o firmă care se ocupă de astfel de activități. Fostul contract s-a încheiat, iar acum primăria așteaptă ofertele firmelor din domeniu. În cel mai scurt timp se vor reporni camerele, în funcție de data la care se semnează noul contract cu firma ce va fi aleasă”, a declarat pentru LUGOJEANUL.ro Angelica Rus, purtător de cuvânt al primăriei Lugoj.
Să fim serioşi. Dacă nu au pus o cameră îndreptată spre noul bazin (14august!!!), nu văd de ce se grăbesc să semneze un nou contract.
pai cu 100 de euro pe luna se poate rezolva.