
S-a dat sentinţa în prima instanţă, după aproape patru ani de zile, în unul dintre cele mai sonore procese din Banat. Este vorba de lotul Măran, în care omul de afaceri Florin Dănuţ Măran, împreună cu încă 13 persoane au fost trimise în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată, pentru spălare de bani şi pentru constituirea de grup infracţional organizat.
Instanţa l-a condamnat pe inculpatul Măran Florin Dănuţ, cercetat în stare de libertate, la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată( 115 acte materiale, fără a reţiine şi cele 24 de acte materiale descrise la cap II, secţiunea a II-a, pct 1.7,1.9,1.10 ş i1.15 din rechizitoriu) Interzice inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.
În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 constată decăzut inculpatul din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. E important de menţionat că această pedeapsă este cu suspendare.
“În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind. 2 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Timiş la termenele stabilite de Serviciul de probaţiune; b) să anunţe Serviciul de probaţiune Timiş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice Serviciului de probaţiune Timiş si sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice Serviciului de probaţiune Timiş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 raportat la 83 C.pen. din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. din 1969, datele prevăzute în art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, cu aplicare art. 5 C.p., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale”.
Instanţa a mai constatat că inculpatul Măran Florin Dănuţ a plătit în contul deschis la Trezoreria Lugoj suma totală de 12.589.242 lei, reprezentând prejudiciu produs în prezentul dosar.
sursa foto: pressalert.ro