Un singur local din Lugoj va organiza în acest an petrecere pentru Revelionul 2020. Lugojenii nu mai au de ales între zeci de restaurante, așa cum se întâmpla până acum câțiva ani, pentru unde să-și petreacă noaptea dintre ani. Singurul local care sărbătorește Revelionul așa cum se cuvine este J’adore de pe strada Caransebeșului.
Petrecerea la J’adore începe la orele 20:00 seara, atmosfera urmând să fie întreținută de Ramona Ilieși, Costel Bambu, Formația Frații Drăgan, precum și de Karina Ștefan și Florin Iova. Prețul cerut de către organizatori pentru o persoană este de 300 de lei.
Pe lângă muzică, participanții vor primi 4 feluri de mâncare, desert și șampanie la miezul nopții. Din meniu nu lipsesc somonul în crustă de fistic, mușchiul de porc în bacon, escalopul de curcan cu sos gorgonzola și alte specialități. Nu vor lipsi nici băuturile alcoolice sau răcoritoare, care vor fi servite în regim nelimitat – all you can drink – toată noaptea.
La orele 12 noaptea, restaurantul a pregătit pentru petrecăreți un foc de artificii. Petrecerea va ține până la orele 6 dimineața.
sursa foto: arhivă
