Connect with us

Administrație

Boldea a taiat curentul Lugojului! Vezi cum s-a intamplat

Publicat

în

fantana artizanala culori foto super fantana lui boldea 26 aprilie 2013 lugojeanul (4)În urma mai multor discuții avute între primarul Boldea și compania Enel, edilul șef a reușit să obțină într-un final o reducere substanțială la factura de energie electrică pentru iluminatul public și al instituțiilor aflate în subordinea primăriei din municipiul nostru. Astfel, Lugojul nu se va mai înscrie la Bursa Română de Mărfuri, pentru a încerca să găsească un furnizor mai convenabil din punct de vedere financiar pentru bugetul local, după ce Boldea și-a anunțat intenția de a recurge la această măsură dacă discuțiile cu Enel nu ar fi ajuns la un acord.

Vestea bună este că, după mai multe runde de negocieri, s-a ajuns la un preț acceptat de către administrația locală pe megawatt, care a fost redus de la 278 de lei la orele de vârf la 240 de lei. În ceea ce privește orele de rest, aici prețul s-a redus de la 178 de lei pe megawatt la 140 de lei, adică primăria va plăti cu 18% mai puțin pentru orele din zi și cu 15% mai puțin pentru orele din noapte. Contractul a fost deja semnat, iar beneficiile se vor pune în practică pentru orașul de pe Timiș chiar de la 1 noiembrie.

Cu această reducere, administrația va plăti cu până la 30% mai puțin pentru electricitate decât în perioada noiembrie 2012. Pe străzile din Lugoj funcționează în acest moment 3100 de becuri în cadrul iluminatului public, alături de cele de pe clădirile care au fost iluminate arhitectural.

1 Comment

1 Comment

  1. victor L

    1 noiembrie 2013 at 15:14

    Titlul cu articolul se potrivesc ca nuca in perete; una spunem si alta fumam 😛

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Lugojul dezolant! Craterul de lângă piață, focar de infecție: „L-au săpat și nu au mai făcut nimic!”

Publicat

în

În primele zile ale lunii trecute, Primăria a comandat o groapă gigant lângă piața din Lugoj. Deși a trecut o lună de zile groapa este tot acolo.

„Groapa asta face în curând o lună de când e făcută și după cum se vede, împrejmuirile de protecție care pot preîntâmpina posibile accidente lipsesc pe cea mai mare parte. Zona e intens circulată, mai ales în zilele de piață. Oare nimeni nu are nicio responsabilitate? E nevoie să se întâmple un accident?”, se întreabă lugojeanul care ne-a transmis mai multe fotografii din zonă.

Pe de altă parte, cei care trec pe lângă groapă spun că a devenit un focar de infecție, pentru că s-a strâns multă apă și miroase extrem de urât.

Administrația locală vrea să monteze acolo un bazin de hidrocarburi, pentru a putea deversa apele pluviale care inundă străzile din zonă direct în Timiș.

Citiţi mai departe

Administrație

Încep lucrările la unul din cele mai amânate proiecte din Lugoj. Centrul orașului se transformă în șantier

Publicat

în

Primăria a găsit constructor pentru partea întâi a pasajului pietonal Mocioni. Francisc Boldea spune că lucrările vor începe din 10 august.

„Firma se cheamă ELDICLAU SRL, este condusă de către Etlon Dincă. Are mare experiență în lucrări de acest gen, mulți angajați, e o firmă mare. În data de 10 august, vom începe lucrările pe Mocioni, între Ceasul electric și str Bucegi. Având în vedere modificările ce trebuie făcute, probabil că vom bloca partea centrală și va rămâne doar o cale mică de acces către magazine. Am discutat cu domnul Dincă, vineri, și am găsit o soluție ca să lăsăm o cale de acces să-i ajutăm pe comercianții care au spații în zonă. Vom face în așa fel încât, până la sfârșitul anului, până în 1 decembrie să fie gata lucările la acest tronson”, a declarat primarului Lugojului.

Proiectul privind reabilitarea zonei centrale a Lugojului e unul din cele mai vechi care se află pe masa executivului lugojean. În ultimul mandat, fostul primar Marius Martinescu a prezentat studiul privind reabilitarea acestei zone.

Suma totală pentru reabilitarea celor trei tronsoane ale pasajului pietonal se ridică la peste 21 de milioane de lei, bani care vor fi asigurați de la bugetul local.

Citiţi mai departe

Administrație

Lugojul dezolant! Din cauza nepăsării, mai mult de jumătate din oraș ar putea rămâne în orice moment fără apă

Publicat

în

Magistrala de apă, care traversează Timișul, agățată de podul de beton, este la un pas să fie smulsă chiar de suportul metalic care ar trebui să o susțină. Un cititor ne-a trimis mai multe fotografii în care se poate observa că suportul este rupt și se mai susține doar în chingile cu care este legat de magistrală, fără să se mai sprijine în nimic altceva.

„Poate vede cineva fotografiile și se sesizează să ia măsuri. Nu știu cum au gândit când au realizat acest suport care trece atât de mult sub grinda podului. În felul acesta, nici nu e de mirarea că de fiecare dată când va crește apa, acolo se lovesc și se opresc toți copacii. Eu știu că e interzisă amplasare unor elemente mai jos de grinda podului”, ne-a spus lugojeanul.

Problema datează de la inundațiile din iunie, când mai mulți copaci au lovit și s-au agățat în scheletul metalic. În afară de a tăia copacii, care au fost abandonați în apă, nimeni nu a mai făcut nimic. Deși a trecut mai mult de o lună de zile, reprezentanții administrației nu au fost în stare nici în acest moment să curețe lemnele aduse de apă și adunate la picioarele podului.

Citiţi mai departe

Cele mai citite