Un bărbat din Lugoj a fost bătut și deposedat de 600 de lei în timp ce se plimba liniștit pe strada Coloman Wallisch din Lugoj. S-a întâmplat vineri seara, în jurul miezului nopții. Bărbatul se plimba pe trotuar, când la un moment dat a fost luat la pumni de către un tânăr de 23 de ani, care, după ce l-a săltat violent, i-a luat acestuia banii pe care îi avea asupra sa, 600 de lei.
Imediat după ce a fost bătut și tâlhărit, bărbatul a sunat la poliție, iar agenții l-au depistat imediat pe suspectul principal de comiterea faptei. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, procedându-se la reţinerea suspectului pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Lugoj cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Suspectul a fost introdus în Arestul I.P.J. Timiş, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia.