Connect with us

Divertisment

Andrada, lugojeanca pentru care sportul e un mod de viaţă

Publicat

în

Andrada Gribincea(Neacşu) este kinetoterapeut şi instructor de fitness. Conduce de peste şase ani una dintre cele mai cunoscute săli de sport din Lugoj – Studioul Fit.  A început această activitate ca instructor pentru o grupă de Zumba, însă astăzi pregăteşte clase de Pilates, TRX, Fit Force sau Freelectis. Andrada povesteşte că dorinţa ei a fost să facă la Lugoj un loc în care antrenamentele să nu fie o povară, ci un mod relaxant pentru cei care vor să se încarce de energie pozitivă şi vor să-şi redobândească încrederea. 

RETIM

“Din fericire, un număr tot mai mare de oameni realizează importanța sportului pentru sănătatea lor fizică și mentală și aleg să calce pragul sălilor de sport. Noi, la FitLugoj avem clase variate ce ajută la pierderea în greutate, tonifiere musculară, modelarea armonioasă a trupului, îmbunătățirea posturii corpului dar și îmbunătățirea stării psihice”, spune Andrada, care recomandă sportul ca mod de viaţă şi aşteaptă cât mai mulţi lugojeni la Studioul Fit, de pe strada Bucegi nr.2.

Autoliv Lugoj

Pentru cei care doresc o clasă mai puțin extenuantă, dar suficient de intensă pentru a-şi pune musculatura în mişcare, Andrada recomandă grupele de Pilates, de folos în special persoanelor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale. Clasele unde antrenamentele au o intensitate ridicată care solicită întreaga musculatură, având rezultate rapide și vizibile, sunt cele de Zumba Fitness, TRX, Fit Force sau Freeletics. Și pentru că nu doar adulții au nevoie de mișcare pentru a se menține sănătoși, FitLugoj a creat o clasă specială pentru copii, Kids Hour, menită să le dezmorțească trupurile fragile, să le întărească musculatura, puterea de concentrare și capacitatea motrică. În același timp, distracția este la locul ei astfel că cei mici părăsesc cu greu sala la finalul fiecărei clase.

Sportul nu trebuie să fie o povară

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Tânăra instructoare spune că, la Fit Lugoj, sportul poate fi practicat şi de către persoanele cu vârste mai înaintate, pentru că sala are grupe speciale de Zumba Dance, o adevărată plăcere pentru minte și trup. Ea crede că echipamentele de ultimă generaţie pe care Studio Fit le deţine sunt esenţiale pentru eficienţa antrenamentelor, însă povesteşte că secretul sălii pe care o conduce este altul.

“Avem echipamente profesionale de ultimă generație astfel că fiecare antrenament este pe cât de diferit, pe atât este de eficient. Însă ceea ce ne diferențiază este implicarea și dedicarea totală. Fit Lugoj nu este doar o sală de fitness, ci un refugiu în care uiți de griji, de probleme, de neajunsuri, cunoști oameni minunați, te încarci cu energie pozitivă, motivație și bucurie de nedescris. Noi suntem aici ca o mare familie de oameni frumoși care iubesc sportul și viața și aleg să o trăiască la maxim. Bucuria, mulțumirea, aprecierea și prietenia necondiționată venită din partea clientelor sălii îmi oferă şi mie motivație, putere și dorința de a mă implica 100% în această meserie pe care o iubesc”, afirmă Andrada, care explică că încearcă să le arate celor care trec pragul sălii că sportul nu trebuie să fie o povară, din dorinţa de a arăta mai bine, ci o plăcere de a-ţi schimba viaţa, de a te încărca pozitiv şi de a întâlni oameni dragi.

“Dacă se întâmplă asta, atunci scopul nostru a fost atins. Pentru că la Fit Lugoj nu vrem doar să modelăm trupurile, ci încercăm să schimbăm vieți prin mișcare, distracție, înțelegere, prietenie. Aici înveți că prin muncă și dedicare, poți obține tot ceea ce îți propui, aici înveți să nu renunți oricât ar fi de greu, aici înveți să ții cu dinții de visele tale și să te oprești doar atunci când le îndeplinești”, mai spune experimentata instructoare.

 

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Un loc destinat relaxării, redeschis de către lugojeanul Andrei Neamțu. Piscină încălzită, ciubăr, cazare la căsuțe și multă liniște

Publicat

în

Lugojeanul Andrei Neamțu a preluat Rural Escape & BIO Resort, un loc spectaculos destinat relaxării, de la Herneacova, unde natura și liniștea se îmbină perfect.

RETIM

Situată într-o livadă pe un deal, de lângă Herneacova, piscina încălzită și iluminată nocturn este punctul central al relaxării, oferind o priveliște uimitoare asupra pădurilor și văilor din jur. Întreaga zonă emană o vibrație pozitivă, invitându-te să te bucuri de aerul curat și ozonat. Momentele petrecute la piscină sunt însoțite de un sentiment de pace și liniște, perfect pentru deconectare totală.

Autoliv Lugoj

„Avem ciubăr, avem piscină încălzită și un loc cu multă liniște unde te poți relaxa. Pentru cei care doresc să petreacă mai multe zile în zonă oferim și cazare.  Am deschis de câteva zile și deja funcționăm la capacitate maximă. Planurile pentru viitor sunt să dezvoltăm și mai mult resortul, să mai construim o piscină și cel puțin două căsuțe”, povestește Andrei.

În resort, ai ocazia să te bucuri de activități diverse, care transformă fiecare zi într-o aventură. Plimbările lungi prin păduri și pe dealuri, pe traseele ce însumează peste 100 km, sunt o adevărată desfătare pentru iubitorii de natură. De asemenea, poți explora împrejurimile pe bicicletă sau ATV, fiecare tur oferindu-ți noi perspective asupra peisajului rural.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Spații speciale pentru grătar

Pentru cei care doresc să își petreacă ziua într-un mod relaxant, spațiile special amenajate pentru picnic, barbeque sau glamping sunt ideale. Aici, pe pajiștile verzi, te poți bucura de liniștea naturii, într-un cadru intim și relaxant. Locurile de campare și facilitățile adiționale, precum hamacele, balansoarele și zonele pentru foc de tabără, adaugă un plus de confort experienței tale.

Indiferent de activitatea aleasă, fie că este vorba de relaxare la piscină, explorarea naturii, sau petrecerea unei zile în mijlocul naturii, Rural Escape & BIO Resort îți oferă toate ingredientele pentru o experiență de neuitat. Dacă vrei să te bucuri de o escapadă cu adevărat specială, plină de momente unice și peisaje de vis, fă o rezervare la 0740 237 363.

Citiţi mai departe

Divertisment

Festival la Buziaș. Organizatorii vă așteaptă „La Aeroport”, cu delicii culinare și muzică bună

Publicat

în

DCIM100MEDIADJI_0104.JPG

Festivalul Avioanelor „Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaș pentru a VIII-a ediție, promițând două zile pline de muzică și distracție. Evenimentul, organizat de Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în colaborare cu Terasa „La Aeroport”, va avea loc pe 3 și 4 august 2024.

RETIM

În prima zi, sâmbătă, 3 august, pe scena amplasată lângă terasa cu 3 avioane și un turn de control, vor susține recitaluri formațiile CU ASAR, Spring Time Band și Loredana Band. Duminică, 4 august, începând cu ora 18:00, vor urca pe scenă Vasile Gondoci, Didiana Curea, Cătălin Stepa și Mircea Vintilă, legenda muzicii folk românești.

Autoliv Lugoj

Festivalul, care a devenit o tradiție, atrage iubitorii de muzică folk și rock, oferindu-le nu doar muzică de calitate, ci și delicatese culinare renumite de la Terasa „La Aeroport”, precum hamsii, jumări de pește, pizza avion și tradiționali mici.

Cu un program diversificat și atracții culinare, Festivalul Avioanelor promite să fie un eveniment de neuitat pentru toți participanții.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Divertisment

O nouă ediție a festivalului „Nedeia românilor de pretutindeni” se ține în Banat

Publicat

în

FOTO Arhiva

Cea de-a 50-a ediție a festivalului folcloric „Nedeia românilor de pretutindeni” va avea loc pe 27 și 28 iulie, în Valea Fărășești, lângă Peștera Românești. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Tomești, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și finanțat prin Programul TimCultura 2024.

RETIM

Festivalul debutează sâmbătă, 27 iulie, la ora 19:00, cu o seară dedicată tineretului. Pe scenă vor urca artiști precum Ramona Ilieși Drăgan, Liliana Todea, Adi Tamaș, Ciprian Chiperi și Frații Ovidiu și Silviu Drăgan.

Autoliv Lugoj

Duminică, 28 iulie, la ora 10:30, va avea loc spectacolul folcloric principal. Participă ansamblurile „Doina Bihorului” din Ungaria și „Hora Belințului”, alături de soliști precum Ramona Vița, Zorica Savu, Georgiana și Dan Necșa, Dorinel și Denisa Gavriluș, Monica Blaga, Andreea Ursulescu și Costel Bambu.

Evenimentul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu, iar suportul muzical va fi asigurat de formația Frații Ovidiu și Silviu Drăgan.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Divertisment

Descoperă personalitățile intitulate „Reginele cărților” – Top 3 femei emblematice pentru jocul de Poker

Publicat

în

Poker-ul este un joc de cărți care a captivat jucători din întreaga lume de-a lungul decadelor. Deși inițial dominat de bărbați, poker-ul a cunoscut o schimbare semnificativă odată cu apariția unor jucătoare de excepție care au demonstrat că și femeile pot excela în acest sport al minții. Aceste femei nu numai că au câștigat turnee importante, dar au și inspirat generații de jucători, contribuind la popularizarea poker-ului la nivel mondial. În acest context, cazinourile online oferă diverse promoții și oportunități pentru jucători, cum ar fi bonus fără depunere, pentru a atrage și a fideliza jucătorii noi și experimentați. În acest articol, vom explora informații generale despre poker, prezența femeilor și a bărbaților în acest joc și vom evidenția trei femei remarcabile care și-au lăsat amprenta în lumea poker-ului.

RETIM

Informații generale despre Poker

Poker-ul este un joc de cărți care combină norocul, strategia și abilitățile de bluff. Originar din Statele Unite, poker-ul a devenit un fenomen global, fiind jucat în cazinouri, cluburi private și online. Există numeroase variante ale jocului, dar cele mai populare sunt Texas Hold’em, Omaha și Seven-Card Stud. Originile poker-ului sunt controversate, dar se crede că jocul a apărut în Statele Unite în secolul al XIX-lea. A evoluat dintr-o serie de jocuri de cărți europene și persane. Poker-ul a devenit popular în vestul sălbatic american și a cunoscut o creștere explozivă în popularitate în secolul al XX-lea.

Autoliv Lugoj

Reguli de bază

Texas Hold’em: Jucătorii primesc câte două cărți proprii, iar cinci cărți comune sunt distribuite pe masă în trei runde. Scopul este de a forma cea mai bună mână de cinci cărți.

– Omaha: Similar cu Texas Hold’em, dar fiecare participant primește patru cărți în total, însă scopul este să folosească doar două dintre ele combinate cu trei dintre cele cinci cărți de pe masă.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

– Seven-Card Stud: Toți jucătorii primesc câte șapte cărți, iar scopul este de a forma cea mai bună mână de cinci cărți fără cărți comune.

Prezența femeilor și a bărbaților în Poker

Poker-ul a fost mult timp considerat un joc masculin, cu turnee și evenimente dominate de bărbați. Cu toate acestea, femeile au început să își facă simțită prezența în acest domeniu, demonstrând abilități remarcabile și câștigând respectul comunității de poker.

În ultimele decenii, femeile au avut un impact semnificativ asupra lumii poker-ului, schimbând nu doar percepția asupra acestui joc, dar și forța competițiilor și a industriei în general. Prezența lor tot mai vizibilă și succesul înregistrat în turnee majore au contribuit la diversificarea și popularizarea poker-ului.

Una dintre primele femei care a avut un impact semnificativ în poker a fost Barbara Enright, care în 1995 a devenit prima femeie care a ajuns la masa finală a Main Event-ului „World Series of Poker” (WSOP).

Prezența tot mai mare a femeilor în poker a avut un impact semnificativ asupra industriei. Organizatorii de turnee și cazinourile au început să acorde mai multă atenție nevoilor și preferințelor jucătoarelor de poker, ceea ce a dus la îmbunătățirea condițiilor de participare și la crearea unor turnee dedicate exclusiv femeilor.

De asemenea, succesul femeilor în poker a contribuit la schimbarea percepției asupra acestui joc, demonstrând că poker-ul nu este doar un joc pentru bărbați. Cu toate că femeile au făcut progrese semnificative în poker, există încă provocări de depășit. Discriminarea și stereotipurile de gen sunt încă prezente în unele părți ale industriei, iar femeile jucătoare se confruntă adesea cu scepticism sau cu așteptări diferite față de bărbați.

Top 3 femei care s-au remarcat în Poker și cum și-au adus acestea contribuția

1. Vanessa Selbst

Vanessa Selbst este una dintre cele mai de succes jucătoare de poker din toate timpurile, cu câștiguri de peste 11 milioane de dolari în turnee live. Ea a câștigat trei brățări „World Series” of Poker (WSOP) și este cunoscută pentru stilul său agresiv și strategic de joc.

2. Liv Boeree

Liv Boeree este o jucătoare britanică de poker care a câștigat peste 3,5 milioane de dolari în cariera sa. Ea a devenit cunoscută după ce a câștigat European Poker Tour (EPT) Sanremo în 2010. Liv a promovat poker-ul în media și a participat la diverse emisiuni și evenimente pentru a populariza jocul. Ea este co-fondatoare a organizației de caritate „Raising for Effective Giving” (REG), care încurajează jucătorii de poker să doneze o parte din câștigurile lor în scopuri caritabile.

3. Annie Duke

Annie Duke este o jucătoare americană de poker care a câștigat peste 4 milioane de dolari în cariera sa. Ea a câștigat un WSOP bracelet și a devenit una dintre cele mai respectate voci din comunitatea de poker. Annie a scris cărți și articole despre poker, ajutând jucătorii să își îmbunătățească abilitățile. Ea a oferit coaching și consiliere pentru jucători de poker, contribuind la dezvoltarea talentelor emergente.

Concluzie

Femeile au reușit să își facă un nume în lumea poker-ului, demonstrând că abilitățile și determinarea sunt cele mai importante atuuri în acest joc. Personalități precum Vanessa Selbst, Liv Boeree și Annie Duke au adus contribuții semnificative la popularizarea și dezvoltarea poker-ului, inspirând noi generații de jucători. Cu promoții precum bonus fără depunere oferite de cazinourile online, tot mai multe persoane sunt încurajate să descopere și să se alăture acestui joc captivant. Pe măsură ce comunitatea de poker continuă să crească și să se diversifice, este de așteptat ca și mai multe femei să își facă simțită prezența și să exceleze în acest domeniu.

Citiţi mai departe

Cele mai citite