Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a fost demis din funcția de lider al organizației județene a PNL din cauza opoziției sale față de alianța cu PSD, dar va candida pentru un al doilea mandat din partea Alianței Dreptei Unite. Dominic Fritz, Alin Nica și Ligia Dugulescu, liderii timișeni ai alianței, au anunțat decizia astăzi, 5 aprilie, într-o conferință de presă.
„Vom candida, în data de 9 iunie, cu domnul Alin Nica candidat pentru președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței Dreapta Unită. Am convenit că vom candida, desigur, și pe o listă comună la Consiliul Județean Timiș USR, Forța Dreptei și PMP și am stabilit că vom candida peste tot în județ în formula cea mai câștigătoare pentru a învinge noul partid unic PSD-PNL. Asta înseamnă că în județ pot exista diferite configurații de alianțe. Uneori vom candida doar cu un singur partid, pentru a maximiza șansele noastre de a intra în Consiliul Local, dar vom avea o soluție pentru întreg județul”, a declarat Dominic Fritz.
Alin Nica a declarat că se implică în acest proiect cu gândul de a câștiga și că obiectivul major al partidelor care formează alianța este ca niciodată partidul-stat să nu acapareze Timișul și Timișoara.
„Suntem aici din necesitatea de a contracara pericolul acaparării întregii puteri de către PSD. Suntem aici pentru a apăra valorile Timișoarei, valorile în care credem. Suntem aici pentru a transmite un semnal pentru întreaga zonă că Timișoara, așa cum a fost în 1989, este și va fi un loc al păstrării valorilor pentru care s-a murit în orașul nostru și pentru a transmite la nivel național că niciodată partidul-stat, comuniștii, nu trebuie să acapareze din nou România”, a spus Nica.
Ligia Dugulescu, liderul PMP, a salutat decizia lui Alin Nica de a candida din partea Alianței și a afirmat că este cea mai bună variantă, în care atât Timișul cât și Timișoara vor avea în frunte reprezentanții Alianței Dreptei Unite. Pe lista candidaților pentru Consiliul Județean, pentru cele 15 locuri considerate eligibile, USR va da 8 candidați, Forța Dreptei 6, iar PMP 1.
Nica și Floroni au ajuns aliați
Alin Nica a salutat și prezența lui Erwin Floroni la conferință, numindu-l viitorul primar al Lugojului.
„Avem datoria și intenția de a continua proiectul Timișoara capitală culturală și de a face din Timișoara, consolidând acest lucru în anii care vin, un pol cultural național și nu în ultimul rând, avem nevoie de această coerență administrativă între cei doi centri de putere de la nivel județean: Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean. Mă bucur că-l avem aici pe viitorul primar al Lugojului, Erwin Floroni, pentru a include și Lugojul în această ecuație.
Nica a menționat că va avea și sprijinul altor liberali, chiar dacă aceștia nu vor pleca din PNL, deoarece nu sunt de acord să voteze PSD.