Dan Ciucu, secretarul general al municipiului, va trece printr-o evaluare a activității individuale. Evaluarea va fi făcută de către o comisie, format din primar și doi consilieri locali. Aceștia vor fi stabiliți în ședința din 28 decembrie.
Ciucu este unul dintre cei mai vechi angajați ai Primăriei Lugoj. Este secretarul general al municipiului din 2008, până la acea dată fiind, timp de 11 ani, șeful Serviciului Juridic și de Administraţie Locală. În perioada 1992-1997 a mai lucrat la Serviciul de Urbanism.
Este absolvent al Universității Europene Drăgan – Masterat în managementul administraţei publice și al Universității De Vest, Facultatea de Drept, Timişoara – Curs postuniversitar în administraţie publică.
În funcție de calificativul pe care îl va obține, Dan Ciucu poate rămâne sau nu în funcție.