E ca un blestem fără leac! Groapa SF din fața sediului Poliției Locale s-a redeschis astăzi, pentru a cincea oara, angajații Meridian 22 începandu-și săptămâna prin săparea și reastuparea acesteia cu ajutorul unui excavator de mici dimensiuni. Acesta, deși pe șenile, avea toate șansele să ajungă în groapă, de vină fiind trotuarul deformat serios pentru care mașinăria a fost parcată. În jurul orei 9:00, oamenii de la Meridian au început operațiunea pe care au mai condus-o deja de 4 ori până acum, descoperind, săpând și reastupând groapa în câteva ore.
După ce au dat vina pe o țeavă de canalizare aflată la 6 metri adâncime, pe care au spus că au astupat-o, groapa continuând să se dezvelească în continuare, responsabilii de la Meridian 22 nu mai știu acum ce să se facă în acest caz, singura lor speranță fiind că, în cel mai scurt timp, acest crater să nu mai apară pe tărâm lugojean. Între timp, groapa se mărește de la o zi la alta, cuprinzând tot mai mult din trotuarul din fața clădirii în care își are sediu Poliția Locală, scările fiind acum la rând să fie înghițite de groapa SF.





