Un bărbat a murit, marți dimineața, pe centura Lugojului. Victima, șoferul unui autotren, s-a răsturnat pe partea dreaptă a șoselei, a acroșat două mașini parcate, iar mai apoi a rămas încarcerat în urma impactului.
Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07:45, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor, echipajelor medicale și a ambulanțelor. Pompierii au intervenit cu două autospeciale, un echipaj SMURD, precum și două ambulanțe ale SAJ.
Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicul prezent la fața locului a declarat decesul bărbatului.
Pe durata intervenției și a cercetărilor efectuate de autorități, circulația rutieră în zonă a fost afectată temporar. Cauzele și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, în cadrul anchetei aflate în desfășurare.