Iulius Mall

Cât de incompatibilă e această situație! Șef la Poliția Locală și candidat pe liste de partid

PRO România a depus listele de candidați pentru Consiliul Local Lugoj. În capul listei se află, nimeni altul decât, șeful Poliției Locale Lugoj, Florin Nistor Dumitru, candidat și la funcția de primar din partea acestui partid.

Situația lui Nistor Dumitru este una cel puțin inedită, dacă nu chiar ilegală. De exemplu, dacă nu respectă legea privind amplasarea bannerelor sau alte reglementări care se aplică în perioada electorală, Dumitru ar trebui să-și dea singur amendă. Am solicitat un punct de vedere Biroului Electoral. Cel județean ne-a pasat la cel local, iar la cel local, șefa biroului ne-a spus că nu are competențe să dea informații și ne-a direcționat spre purtătorul de cuvânt, nimeni altul decât Dan Ciucu, secretarul general al Primăriei Lugoj.

Publicitate

„Există o reglementare în Legea Poliției Locale, care îi interzice să facă politică. Mai multe nu pot să vă spun, pentru că sunt și șeful Comisiei de Disciplină din Primăria Lugoj și ar însemna să mă antepronunț”, a declarat Dan Ciucu, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Lugoj.

Ca articolul la care face referire Dan Ciucu să se aplice, trebuie să fie sesizată Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei Lugoj. Doar că, respectiva comisie nu se autosesizează, după cum spune președintele ei, ci trebuie să primească o sesizare scrisă.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate