Fiecare sat are povestea lui de groaza. Fie ca e un strigoi, o fantoma, o aratare, orice, trebuie sa fie o legenda urbana, ma rog, rurala in cazul asta, care sa bage in sperieti copiii si sa ii faca pe adulti sa tresara, ori de cate ori isi aduc aminte de prima data cand au auzit-o, la momentul in care chiar ei aveau varsta noastra.
Tin minte ca la noi in sat erau multe astfel de mituri despre creaturi pradatoare, care mancau copii, monstrii care mergeau pe apa si multe altele, dar una dintre ele o tin si acum minte si cred ca o voi povesti si eu mai departe copiilor si nepotilor mei. 
Se facea ca doi pescari mergeau in fiecare noapte la pescuit. True story, chiar mergeau, asta pot sa confirm, dar mai departe nu am de unde sa stiu daca e real sau nu, ca dupa ce am auzit ca au patit, nu m-am mai apropiat de apa dupa orele 18 seara niciodata. Si nici acum nu as face-o fara trupele speciale langa mine.
Mergand in fiecare seara la pescuit si stand peste noapte pe malul apei, cei doi erau obisnuiti sa li se mai para ca vad ba cate o umbra, ba cate un monstrulet care se dovedea a fi un catel sau ocazional o vulpe sau naparca.
Intr-o luni, pe cand se facea de 2 noaptea, cei doi au observat ca pe apa isi facuse aparitia o lumanare aprinsa. Aceasta, care plutea pe o bucata de carton sau ceva asemanator, a trecut prin fata lor si s-a dus mai departe in jos pe rau.
La fel s-a intamplat si marti, miercuri si joi. Vineri, aceeasi poveste, doar ca cei doi pescari erau deja morti de curiosi sa vada unde merge acea lumanare aprinsa, ca prea venea regulat, la doua noaptea in fiecare noapte si prea mergea drept si prea parea… neobisnuita. Asa ca s-au luat dupa ea si au mers pe malul apei vreo 2 kilometri, printre buruieni, serpi si alte vietati.
La un moment dat, in dreptul unui fost pod luat de ape, lumanarea pur si simplu s-a stins si s-a oprit, exact in drept cu podul. Pescarii s-au frecat la ochi si s-au intrebat unul pe celalalt daca vad acelasi lucru. Dupa ce au confirmat ca erau martorii aceluiasi scenariu, unul dintre ei a luat undita si a dat in apa dupa lumanare, care inca plutea pe bucata de carton pe care fusese pusa de cine stie cine.
Reusind sa o aduca la mal, al doilea pescar a luat-o in mana, moment in care lumanarea s-a aprins si din dreptul podului s-a auzit cel mai groaznic, ireal si inspaimantator urlet pe care cei doi oameni in toata firea si in puterea varstei l-au auzit vreodata.
Cum era si normal, povestea are si o „explicatie”. Se spune ca in momentul in care podul a fost luat de ape, un copil se juca prin apropiere si, incercand sa treaca peste apa, a fost luat de viitura si dus cu tot cu pod in avale, Nu a mai fost vazut vreodata. Se spune ca lumanarea mai poate fi vazuta si azi, plutind pe apa in jos, bineinteles daca ai curajul sa mergi la doua noaptea sa vezi daca apare sau nu.
Eu sigur nu ma duc. Nu ca mi-ar fi teama, dar… trebuie sa dorm, ok?
Cat e de adevarata sau nu e intamplarea, nu am de unde sa stiu, dar stiu ca vreo trei nopti dupa ce am ascultat-o nu am mai dormit o secunda si chiar si acum, cand imi aduc aminte de ea, de cum o povesteau oamenii aia, imi amintesc cat de speriat eram.
Somn usor. Muhahahahah!
P.S.: Nu mai tin minte daca exact asa era povestea, sunt mai bine de 15 ani de atunci, asa ca nu cereti detalii.
