Consiliul Local al Municipiului Lugoj a aprobat finanțarea nerambursabilă pentru o listă de 17 proiecte destinate structurilor sportive locale și naționale, care vor organiza diverse competiții și evenimente în cursul acestui an. Suma totală alocată de la bugetul local pentru susținerea acestor activități se ridică la valoarea de 357.100 lei.
Fondurile sunt distribuite în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în cadrul comisiilor de evaluare, acoperind o paletă largă de discipline, de la automobilism și ciclism, până la gimnastică, arte marțiale, atletism și fotbal.
Cea mai mare sumă aprobată revine Asociației Club Sportiv Velocitas, care va primi 100.000 lei pentru organizarea Ediției a XIV-a a Cupei Max Ausnit la ciclism. O altă alocare consistentă, în valoare de 92.500 lei, a fost atribuită Federației Române de Gimnastică pentru Campionatul național individual de juniori II și I (nivel 3, 4, 5) la gimnastică artistică masculină, proiect ce a întrunit și cel mai mare punctaj din listă, respectiv 91,6 puncte.
De asemenea, competițiile de sporturi cu motor primesc o susținere financiară substanțială. Asociația Club Sportiv Motorsport Lugoj beneficiază de fonduri pentru două proiecte, primind 42.300 lei pentru evenimentul „RACE Lugoj” și 32.300 lei pentru „CUPA Ana Lugojana”, o tabără dedicată automobilismului sportiv și kartingului. Tot pe segmentul sporturilor cu motor, Asociația Auto Club Rally Timiș a obținut o finanțare de 20.000 lei pentru organizarea Ediției a XXI-a a Grand Prix Lugoj, un concurs spectaculos de automobilism, drift și karting.
CSȘ primește bani pentru 12 competiții
Clubul Sportiv Școlar Lugoj concentrează cea mai mare parte a proiectelor aprobate, având nu mai puțin de 12 competiții pe listă, acoperind o diversitate de ramuri sportive pentru copii și juniori. Printre cele mai cunoscute evenimente se numără competițiile de atletism tradiționale, cum sunt Ediția a LIII-a a „Crosului Dealul Viilor”, finanțată cu 7.000 lei, „Micul atlet” cu 5.500 lei și „Crosul toamnei” cu 5.000 lei.
Sporturile de contact și artele marțiale sunt reprezentate de Memorialul „Aurel Ciosa” la lupte greco-romane, Ediția a XXVIII-a, cu o alocare de 7.500 lei, Memorialul „George Luca și Emil Vanea” la lupte libere cu 5.000 lei și Memorialul „Adalbert Batkai” la judo, de asemenea cu 5.000 lei.
Gimnastica organizată de Clubul Sportiv Școlar Lugoj este și ea sprijinită prin intermediul a două proiecte, respectiv Ediția a XXI-a a „Cupei DKMT” pentru care s-au alocat 9.000 lei și Ediția a VIII-a a Memorialului „Tit Isar Liviu”, finanțată cu 6.000 lei. Pe segmentul jocurilor de echipă, clubul școlar va derula proiectul „Micul handbalist” cu un buget de 5.000 lei, dar și trei competiții de fotbal, fiecare primind câte 5.000 lei, respectiv „Cupa Speranțelor” (ediția a XV-a), „Cupa 1 Decembrie” (ediția a XVI-a) și prima ediție a turneului „Cupa toamnei”.
Prin aceste investiții direcționate din bugetul local, municipalitatea lugojeană își propune să încurajeze sportul de performanță și să mențină vie tradiția competițională a orașului.