Fanii voleiului din Lugoj își pot asigura deja prezența în tribune pentru viitoarea campanie competițională. Reprezentanții secției de volei din cadrul CSM Lugoj au anunțat începerea procesului de emitere a abonamentelor pentru sezonul 2026-2027, invitând suporterii să rămână alături de echipă în Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu”.
Toate meciurile de acasă, accesibile cu un singur card de acces
Abonamentul pentru noul sezon competițional costă 200 de lei și le garantează posesorilor un loc rezervat la toate partidele disputate pe teren propriu de fetele de la CSM Lugoj.
„Dacă ai fost alături de noi la fiecare punct spectaculos, la fiecare blocaj, la fiecare victorie și chiar în momentele dificile, acum e momentul să-ți rezervi locul și pentru sezonul care urmează. Cu un abonament: ai locul tău rezervat la toate meciurile de acasă; susții echipa pe tot parcursul sezonului; faci parte din familia CSM Lugoj. Nu este doar un abonament. Este promisiunea că vom trăi împreună emoția fiecărui meci, că vom cânta, vom aplauda și vom lupta din tribună pentru fiecare minge”, au declarat reprezentanții CSM Lugoj-volei.
Cum pot fi comandate abonamentele
Suporterii pot obține informații suplimentare și își pot rezerva abonamentele de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 18:00, prin intermediul următoarelor canale de comunicare:
-
WhatsApp: 0750 784 330
-
Facebook Messenger: CSMLugojvolei