Lugojenii care au trecut zilele trecute pe splaiul George Coposu de pe malul Timișului, dar și prin alte zone din municipiu, au observat dispariția subită a unui număr mare de coșuri de gunoi de pe raza orașului. Pe lângă faptul că și-au dat seama că ar putea avea de-a face cu o glumă proastă, aceștia au semnalat problema la redacția noastră, de teama ca nu cumva aceste coșuri să fie furate și valorificate de hoți la fier vechi. Mai mulți cititori ai LUGOJEANUL.ro au semnalat astăzi absența bruscă și numeroasă din peisaj a coșurilor, mai ales că acestea au fost desprinse din suporturile lor de fier, ca și când cineva le-ar fi sustras de pe domeniul public.
„Sâmbătă am făcut cumpărături și, din Profi de pe strada Timișorii și până în Carrefour pe Bălcescu și apoi până spre biserica unită, coșurile de gunoi alea vechi, metalice, lipseau cu desăvârșire. Atunci le simti lipsa, când vrei să le folosești”, ne-a povestit o cititoare. „Am mers cu o sticlă 30 de minute în mână și până la urmă am aruncat-o la un magazin din cartier. Toate coșurile pe care le-am văzut arată așa (foto sus) și imediat m-am gândit la fier vechi”, ne-a scris un alt cititor îngrijorat.
„Lugojenii pot să stea liniștiți, pentru că nimeni nu a furat coșurile de gunoi. 120 de coșuri au fost luate de pe splaiul Coposu și din alte zone din oraș pentru a fi curățate, spălate și vopsite, pentru că erau într-o stare proastă de degradare și trebuia să le reabilităm”, a declarat pentru LUGOJEANUL.ro primarul Francisc Boldea.
Coșurile de gunoi, proaspăt curățate și vopsite tot în verde, vor reveni pe străzi în zilele următoare. Până atunci însă, pentru că nu li s-a oferit o alternativă, probabil că lugojenii pot să arunce pungile goale pe jos, fără ca poliția să îi amendeze pentru asta, deoarece nu există un alt mod de a te scăpa de gunoi.
normal trebuia sa puna in loc ceva pentruca asa arunca pe jos si cind sunt cosurile –cu romanu e greu de lucrat nu se civilizeaza niciodata–spalate ar trebui si pubelele din fata blocurilor,dar cine sa faca ca astia cind iau gunoiul nici cu matura nu dau pe linga pubele lasa gunoiul pe jos