Connect with us

Actualitate

Primarul Boldea anunță că ruga de anul viitor nu se mai ține în centrul orașului

Publicat

în

Sărbătorile Lugojului nu se vor mai organiza în centrul oraşului anunță, din nou, primarul Francisc Boldea. Desfăşurarea rugii, a sărbătorii berii şi a altor spectacole în fața Casei de Cultură a Sindicatelor stârnește de fiecare data nemulțumirea lugojenilor.

Francisc Boldea a promis, de mai mulţi ani, că va muta aceste manifestări, însă până acum nu s-a ţinut de cuvânt. Primarul vine cu o nouă promisiune şi arată că anul viitor de rugă, manifestările din centru se vor muta lângă fosta autogară a Lugojului, unde funcționează Atlassib.

“Am scos la licitație Splaiul Morilor, de la Podul de Fier, până la Atlassib. Canalizare, apă, asfalt, 200 de parcări, loc pentru desfășurarea evenimentelor, în zona unde a fost cortul pentru piață, lângă Atlassib. Ordinul de începere a lucrărilor se dă cu 1 septembrie, până în vara viitoare. Ce a fost acum, de rugă, în centrul orașului, la anul se va ține acolo”, a declarat primarul pentru Lugojeanul.ro.

Francisc Boldea spune însă, că partea de rugă care se desfăşoară acum în faţa Primăriei Lugoj, lângă Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, nu va fi mutată.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Angajata unei săli de jocuri din Lugoj a furat 90.000 de lei ai cazinoului

Publicat

în

O tânără de 23 de ani angajată a unei săli de jocuri din Lugoj a fost prinsă de polițiști după ce a furat în jur de 90.000 de lei de la cazinoul unde lucra. Aceasta a pus la cale jaful alături de un complice, spun surse apropiate anchetei. Potrivit polițiștilor, tânăra a fost depistată prima. 

Tânăra a fost angajată la sala de jocuri de pe strada Huniade în urmă cu două săptămâni. Polițiștii spun că tânăra a fugit imediat după ce a sustras suma de bani. Fata a fost depistată imediat de către agenții de poliție. Pe raza municipiului există mai multe săli de jocuri, agenții de pariuri sau minicazinouri.

Fata este cercetată pentru delapidare, iar dacă acesta va fi până la urmă prins, riscă să-și petreacă următorii ani după gratii. Preudiciul nu a fost recuperat.

Citiţi mai departe

Actualitate

77 de morți pe drumurile din Timiș în 2018 – Bilanțul IPJ

Publicat

în

Nu mai puțin de 77 de morți pe drumurile din Timiș. Acesta este totalul pe care IPJ Timiș l-a arătat la bilanțul pe anul 2018. Polițiștii au arătat că numerele, sunt în scădere față de 2017. Astfel, infracțiunile stradale, cele de la sate, precum și accidentele au fost mai puține.

Infracționalitatea stradală, în perioada analizată, a fost în scădere față de anul 2017. Diminuarea procentuală a fost în acest caz de de 9,74 %. În mediul rural, infracţionalitatea sesizată a înregistrat o scădere cu aproximativ 2%, faţă de anul precedent.

Furtul în mediul rural a înregistrat o scădere de la 1.104 de fapte sesizate în anul 2017, la 966 în anul 2018. S-au comis deci cu 138 de fapte mai puţin, adică o diminuare cu peste 12%. Infracționalitatea sesizată la nivelul I.P.J., în anul 2018, a fost în scădere, înregistrând o diminuare de 4,67%.

La capitolul accidente rutiere, dacă în 2017 în Timiș și-au pierdut viața 78 de persoane pe șosele, în 2018 77 de oameni au murit pe drumurile timișene. Numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 19 în 2018 față de 2017, ajungând la 209.

Datele culese de IPJ Timiș arată că 2018 a fost al șaptelea an consecutiv în care cifrele infracționalității au fost în scădere pe raza județului.

Citiţi mai departe

Actualitate

“MU!3 P5D” pe străzile Lugojului. Ce autocolant și-a lipit pe mașină o șoferiță

Publicat

în

Mișcarea națională “MU!3 P5D” are adepți și la Lugoj. Joi, dimineața, pe străzile Lugojului circula o mașină, condusă de către o doamnă, care deasupra numărului de înmatriculare avea lipit un autocolant de aceeași formă și dimensiune, cu mesajul “MU!3 P5D” .

Sloganul a ajuns celebru în luna august, anul trecut, după ce un șofer român s-a plimbat pe străzile din România cu o mașină, înmatriculată în Suedia, cu numărul “MUIE PSD”. A urmată o adevărată telenovelă, în care proprietarul autoturismului a fost târât prin diferite instanțe, pentru a fi amendat, deși legea nu interzicea acest număr de înmatriculare.

După toată povestea cu șoferul din Suedia, au apărut tot felul de mesaje pe rețelele de socializare cu combinații de litere și cifre care transmiteau același mesaj.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: