Connect with us

Administrație

Primăria Lugoj oferă finanţări nerambursabile pentru proiecte cultural-educative

Publicat

în

Primăria Lugoj anunţă că, în perioada 2 – 16 aprilie, se pot de pune proiecte cultural-educative pentru obţinerea finanţării nerambursabile de la bugetul local.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Alocaţia financiară se poate obţine de către persoane juridice sau persoane fizice pentru organizarea unor activităţi non profit. Prin acestea trebuie să contribuie la realizarea unor programe, proiecte sau acţiuni cultural-educative, precum şi proiecte din domeniul culturii scrise.

Primăria Lugoj oferă peste de 200 de mii de lei

Bugetul alocat programului este de peste 200 de mii de lei şi a fost aprobat de către Consiliul Local Lugoj. Proiectele trebuie să se deruleze în anul curent.

Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile se poate obţine de la sediul Primăriei Lugoj, Biroul Relaţii cu Publicul, camera 7 şi de pe site-ul instituţiei.

Criteriile pe baza cărora se acordă finanţarea sunt: originalitatea, caracterul inovator, relevanţa, durabilitatea, impactul etc.

Câştigătorii finanţărilor vor fi anunţaţi pe site-ul instituţiei şi în scris la adresa menţionată în proiect.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Nepoata primarului Boldea, noul fizician al spitalului din Lugoj! Celelalte concurente au absentat de la concurs

Publicat

în

Nepoata primarului Boldea este noul fizician al spitalului din Lugoj, în timp ce celelalte două concurente au absentat de la proba scrisă. Roxana Boldea, nepoata primarului PSD Francisc Boldea, este noul fizician debutant al Spitalului din Lugoj. Aceasta a susținut un concurs la care s-au mai înscris inițal două candidate, însă amândouă au absentat de la prima probă, cea scrisă, a acestuia.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Potrivit documentelor publicate pe site-ul oficial al spitalului, Roxana Boldea a reușit să strângă 90 de puncte la proba scrisă a concursului. La interviu, nepoata primarului a adunat 94.66 de puncte din 100 posibile. Punctajul final al candidatei a fost de 92,33 de puncte, Roxana Boldea fiind admisă pe funcția de fizician debutant.

Postul de fizician debutant este unul nou intrat în organigrama spitalului, fiind propus chiar de către primar într-una dintre ședințele de consiliu din această vară. Lugojeanul.ro a cerut un punct de vedere edilului șef legat de concurs, mai ales că organizarea și desfășurarea acestuia a fost deja aspru criticat de liderii opoziției politice locale lugojene, pe rețelele de socializare.

“Are dreptul și ea să dea un concurs, ea a terminat fizică medicală. Are dreptul să dea concurs oriunde pe raza municipiului Lugoj. Nu ocupă o funcție de conducere. O prostie mai mare n-am văzut pe lume, doar un om care nu gândește poate spune așa ceva, să nu ai dreptul ăsta. Asta e discriminare, cum nu are dreptul? Toate propunerile pentru toate posturile se fac în consiliul local, dreptul la concurs îl are toată lumea. S-au înscris trei, dar nu s-au prezentat. A terminat șefă de an, cu 10 toată sesiunea, cu 10 la licență, cu 9,88 la masterat”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Boldea.

Pe lângă postul de fizician debutant, spitalul a scos la concurs și un post de portar.

Citiţi mai departe

Administrație

Invazie de pisici la Lugoj. Nimeni nu se ocupă de strângerea lor

Publicat

în

Dacă problema câinilor fără stăpân a fost oarecum rezolvată, nu același lucru se întâmplă și cu pisicile abandonate. În ultimul timp curțile lugojenilor au fost invadate de pisici care își caută cu disperare hrană și adăpost. Tot mai multe persoane reclamă autorităților necesitatea găsirii unei soluții în stoparea acestui fenomen scăpat de sub control.

Meridian 22 S.A. Luhoj

,,În ultimele trei luni în curtea mea și-au găsit adăpost nouă pisici. La început a venit una  lihnită de foame și foarte speriată. Mi s-a făcut milă de ea și am hrănit-o. A rămas la mine și după vreo lună a născut patru pui. Nu am avut ce să fac și i-am adoptat și pe aceștia. Zilele trecute au mai venit patru așa că acum am nouă bucăți.  Mi-e curtea plină de patrupede și nu știu cum să ies din această situație delicată. Am înțeles că pisicile nu sunt primite la adăposturile pentru câini, dar eu ce să fac cu ele?.,, – spune lugojeanul I.B.

Asociaţia Free Amely din Lugoj a organizat recent o nouă campanie gratuită de castrare a câinilor cu și fără stăpân, dar nu a avut în program sterilizarea pisicilor, iar din lipsă de spațiu nu poate primi pisici.

,,Campania de castrare a câinilor a fost sponsorizată de Asociația „Seelen für Seelchen” din Germania, in cadrul Programului Hope & Change for Romanian Strays. Pisicile nu sunt incluse în acest program deoarece asociația nu sponsorizează acest gen de intervenții chirurgicale. În cele trei zile cât a durat campania au fost sterilizați 55 de câini și cinci pisici. Doamna Dr. Maria Magyar a oferit drept bonus proprietarilor de câîni veniți la cabinet și castrarea gratuită a unei pisici.

În altă ordine de idei, vreau să vă spun că din lipsă de spațiu nu putem primi la adăpost pisici. Zilele trecute am găsit abandonați pe stradă 5 pui de pisică și îi țin la mine în birou. Și locul destinat pisicilor este ocupat de câini. Partenerul nostru din Germania, pe motiv că la noi câinii au condiții optime de trai, preferă să descongestioneze alte adăposturi  din țară unde condițiile de trai ale animalelor sunt mult mai proaste”, a declarant Elena Balaj, președinta Asociatia Free Amely din Lugoj.

Primăria nu are soluţii. Administratorul adăpostului e inabordabil

La Lugoj mai există un adăpost pentru câini comunitari pe fundătura Traian Vuia, numit Little Toys, care nu primește pisici. Acesta este de fapt adăpostul administraţiei locale, care până nu de mult a fost gestionat de Salprest, însă în urma unei licitaţii a fost preluat de societatea Little Toys. Contactat telefonic de către Lugojeanul.ro, Tibi Muntean, reprezentantul firmei a avut o reacţie de neînţeles. Ne-a spus că “subiectul nu face obiectul discuţiei” şi a închis telefonul.

Am cerut Primăriei Lugoj explicații în privinţa soluționării acestei probleme. Răspunsul a fost că se caută soluţii.

Citiţi mai departe

Administrație

Unde votează lugojenii la referdum. Ce străzi sunt atribuite fiecărei secţii de votare

Publicat

în

Lugojenii sunt aşteptaţi, la sfârşitul săptămânii, la referendumul de modificare a Constituţiei României pentru redefinirea familiei. Pentru a fi valabil referendum, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 5.685.517 persoane cu drept de vot.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Referendumul pentru familie, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 – 21.00, are la bază iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie, prima de după 1989.

Primăria Municipiului Lugoj a stabilit care sunt secţiile de votare din Lugoj şi străzile aferente fiecărei secţii.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: