Connect with us

Actualitate

Fata de 14 ani dispărută din Timişoara a fost găsită în Lugoj, “abandonată” pe o bancă

Publicat

în

Flavius Cocora, fratele fetei de 14 ani dispărută din Timişoara în urmă cu mai bine de o săptămână, a anunţat că sora sa a fost găsită abandonată pe o bancă, în oraşul Lugoj. Acesta nu a putut oferi momentan mai multe declaraţii. Fata este teafără şi a fost luată acasă de părinţii.

“Sora mea Rebeca Sara Cocora a fost găsită azi noapte, în Lugoj, abandonată pe o bancă! Dumnezeu este în control!”, a anunţat fratele fetei, pentru adevarul.ro

Surse din cadrul Poliţiei Lugoj au declarat că Rebeca Sara Cocora a fost găsită pe strada Făgetului din Lugoj, iar după ce a fost legitimată s-a constatat că e vorba de fata dată dispărută acum o săptămână.

Fata a dispărut de o săptămână

Rebeca Sara Cocora, o fată de 14 ani din Timişoara, a fost căutată cu disperare de către familie şi Poliţie după ce a dispărut de acasă în urmă cu o săptămână. Fata, elevă a unei şcoli din Timişoara a fost în vacanţa de Paşte împreună cu familia, la sat, în Caraş-Severin.

Miercuri 11.04.2018, fata a plecat din Caraş-Severin la Timişoara, împreună cu nişte cunoştinţe, pentru a merge la şcoală. Cunoştinţele familiei Cocora au lăsat-o pe Rebeca Sara într-o staţie de autobuz, de unde fata trebuia să meargă acasă, iar apoi la şcoală.

Fata a ajuns acasă, unde şi-a schimbat pantofii, şi-a luat geanta de şcoală, dar fără caiete şi cărţi în ea. A mai luat cu ea telefonul, încărcătorul şi buletinul, iar în ziua respectivă nu a ajuns la şcoală. Din acel moment, nu s-a mai ştiut nimic de ea, telefonul fiind închis.

Citiţi mai departe
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: A fost găsită Rebeca, fata din Timișoara de care nu s-a mai știut nimic timp de o săptămână!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

După luni întregi de mocirlă, Primăria reia lucrările de reabilitare în zona fostei autogări

Publicat

în

După ce a început lucrările în luna octombrie şi toată iarna întreaga zonă a fostei autogări a rămas îngropată în noroi, Primăria Lugoj anunţă reluarea lucrărilor.

“Este vorba de sistematizarea rutieră a zonei Splaiul Morilor. Este un proiect care va schimba complet aspectul zonei din jurul pieței agroalimentare <<Timișul>>. Se desfășoară lucrări de amenajare urbanistică (sistematizare rutieră) a unei zone a municipiului Lugoj care este cuprinsă în perimetrul format din: str. Unirii, Piaţa I.C. Drăgan, str. Someşului, str. Gherghinelor, str. Ion Vidu, str. Ştefan cel Mare, str. Insulei şi malul drept al râului Timiş de la autogara Atlassib până la Podul de Fier.

Se vor executa lucrări de: modernizare a carosabilului, modernizare a trotuarelor, realizarea de noi trotuare aferente malului râului Timiş, realizarea de noi locuri de parcare, echiparea cu semne de circulaţie, realizarea iluminatului public (unde acesta este insuficient sau lipseşte), realizarea de noi spaţii verzi, evacuarea apelor pluviale, realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, crearea de piste pentru biciclete, realizarea marcajelor rutiere”, arată Primăria Lugoj printr-un comunicat de presă transmis către Lugojeanul.ro.

Zona unde se lucrează este şi cea în care, primarul a promis că va muta toate manifestările din centrul oraşului.

Conform contractului lucrările ar trebui să se încheie  în 14 luni, adică până la sfârşitul acestui an.

Citiţi mai departe

Actualitate

EXCLUSIV: Fabrica Rieker din Lugoj se închide. Sute de muncitori rămân șomeri

Publicat

în

Fabrica de pantofi Rieker din Lugoj se închide, au confirmat pentru Lugojeanul.ro mai mulți angajați ai companiei.

În jur de 700 de muncitori care lucrează la Rieker vor rămâne fără locuri de muncă în perioada următoare. Potrivit acestora, data estimată la care vor fi trimiși în șomaj este finalul lunii martie.

Lugojeanul.ro a contactat conducerea fabricii, însă reprezentanții acesteia nu au dorit să comenteze deocamdată informația.

“Vom trimite în zilele următoare un comunicat de presă, inclusiv la dumneavoastră. Deocamdată nu comentăm nimic”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Ionuț Păsulă, managerul companiei lugojene.

Informația că Rieker urma să se închidă circula printre muncitorii fabricii de pantofi încă din toamna anului trecut. Angajații spun că decizia vine în urma ultimelor măsuri fiscale luate de către Guvernul României.

Citiţi mai departe

Actualitate

Ce verdict a dat comisia regională de monumente în legătură cu noul pod al lui Boldea

Publicat

în

Comisia regională de monumente a fost la Lugoj, săptămâna trecută, pentru a analiza locul în care primarul Francisc Boldea vrea să construiască noul pod.  Specialiştii din mai multe judeţe au anunţat că în cursul acestei săptămâni, vor spune dacă sunt de acord cu ridicarea noului pod.

Anul trecut, Direcției Județeană pentru Cultură Timiș a respins propunerea primită de la primarul Lugojului şi nu a aprobat proiectul.

“Avizul nu a fost încă emis pentru că sunt câteva probleme acolo care trebuie lămurite. Avizul dacă va fi, se va da cu multe condiţii! Aşa încât nu putem spune cu certitudine că se face podul acolo. Deocamdată nu e nici un da, nici un nu din partea noastră. Dacă va fi un da, va fi foarte condiţionat! Din raţiuni diferite, în primul rând pentru că nu există niciun proiect de urbanism acolo. Eu ştiu că primăria poate să spună că nu are nevoie, dar să faci un pod fără PUZ, nu a mai văzut nimeni! Sunt câteva lucruri care trebui lămurite”, a declarat Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș pentru Lugojeanul.ro.

Reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Timiş a mai precizat că în planul de mobilitate, votat de Consiliul Local Lugoj, în urmă cu doi ani acest pod nu apare.

Podul de Fier din Lugoj a fost dat în folosință în anul 1902, în prezent fiind ieşit din garanţie.  Podul dorit de Francisc Boldea va avea două benzi de circulație, una pe fiecare sens. Un design inedit, urmând să fie susținut de două pârgii și să fie construit fără picioare de susținere. Podul, care va costa două milioane de euro, va fi dotat cu piste pentru bicicliști, trotuare și va avea o lățime totală de 12 metri.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: