Pornind de la pagina de Facebook „ La Blouse Roumanie”, care promovează ia în lume, s-a stabilit ca în data de 24 iunie, de Sânziene, să se sărbătorească ziua iei românești, eveniment prin care să se arate lumii, pentru că se desfășoară la nivel mondial, istoria și frumusețea bluzei tradiționale românești. „Aceasta nu este o campanie de publicitate, ci o celebrare a iei tradiționale românesti, oriunde s-ar afla pe planetă. Ea este matricea noastră culturală, un simbol al identității și creativității spațiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi”, se arată pe pagina de Facebook, care a strâns până acum peste 41000 de Like-uri.
La Lugoj, ia va fi sărbătorită pe platoul universității, cu un program artistic deosebit, susținut de elevi de la Clubul Copiilor, copii de la Școala Gimnazială din Boldur, dar și de persoanele vârstnice de la complexul „Sfântul Nicolae”, care s-au arătat foarte interesante să participe la eveniment. Organizatorii, voluntari lugojeni, vor împărți sânziene, dacă vor găsi, iar la finalul întâlnirii va avea loc o parade a iei și o plimbare cu bicicleta.
Astfel de evenimente vor avea loc pe 6 continente, spune Anda Stan care, în colaborare cu Andreea Petrescu și cu o armată de voinici și sânziene, pregătesc această minunată sărbătoare. „Ne dorim cel mai mult și cel mai mult ca toată lumea să vină în ie, ar fi foarte frumos și ar însemna mult pentru noi, pentru că asta este ideea sărbătorii”, ne-a povestit Anda, entuziasmată că poate face parte din organizarea acestui eveniment special.