Connect with us

Actualitate

Zeci de persoane din Lugoj și din zonă au încasat pensie de nevăzători, deși nu au nicio problemă de vedere

Publicat

în

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 noiembrie 2020, a suspectului LIHOR-LAZA LASZLO ANDRAS, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Meniul zilei, Octavian

În perioada 2015-2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P Timiș, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită, pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap. Printre aceștia se aflau zeci de persoane din Lugoj, Dumbrava și Făget.

Concret, la data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

La data de 08 noiembrie 2020 suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De asemenea, la data de 08.11.2020 s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului.
Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).

Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.
De asemenea, a mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV2-(COVID 19)”.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Lihor-Laza Laszlo Andras urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauza se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, complici ai suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras, care au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între acesta și persoanele ce urmăreau să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap.

Inițial dosarul a pornit de la o autosesizare a polițiștilor de la Poliția Economică Timiș și a fost instrumentat de către Parchetul Făget, fiind declinat către DNA când s-au confirmat faptele de corupție.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Lugojean de 27 de ani, prins de două ori beat și fără permis la volan prin oraș

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

La data de 15 iunie, în jurul orei 01:50, polițiștii timișeni au oprit pentru control, în municipiul Lugoj, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 19:30, bărbatul ar mai fi fost depistat de către polițiștii Biroului Rutier Lugoj în timp ce conducea un autoturism, pe strada Herendeștiului, din municipiul Lugoj, fără a deține permis de conducere, refuzând testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În urma investigațiilor efectuate, cu privire la cele patru infracțiunii săvârșite, magistrații au dispus față de bărbat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Citiţi mai departe

Actualitate

VIDEO Individ, filmat când își făcea nevoile în centrul Lugojului. Poliția locală, inexistentă!

Publicat

în

Lugojenii s-au obișnuit să vadă malurile Timișului pline de mizerie. Cu toate campaniile de curățenie și amenințările Primăriei, de instalare a unor camere de supraveghere, proastele obiceiuri nu dispar. Ba, dimpotrivă, apar și gesturi incalificabile, ale unor indivizi lipsiți de cei șapte ani de acasă.

Meniul zilei, Octavian

În imaginile alăturate, apare un nesimțit care își face nevoile la câțiva metri de Podul de Fier, exact în centrul orașului. Pe de altă parte, se mai poate discuta și de lipsa unor WC-uri publice. Asta însă nu scuză nesimțirea unora. Poate dacă polițiștii locali ar fi mai vizibili în oraș, astfel de lucruri nu s-ar întâmpla.

Citiţi mai departe

Actualitate

Se fac programări telefonice pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate la SPCLEP Lugoj

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor că se pot face telefonic programări  de preluare a cerererilor pentru eliberarea actelor de identitate la Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Municipiului Lugoj.

Meniul zilei, Octavian

Programarea se poate face de luni până vineri între orele 10.00 – 12.00, la telefon 0256 352516, cu maximum 30 de zile înainte de data solicitată.

Prin acest demers municipalitatea intenționează să reducă numărul persoanelor care sunt nevoite să aștepte uneori perioade lungi de timp pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate.

 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Actualitate

Cea mai importantă cale ferată pentru Lugoj urmează să fie modernizată cu 3 miliarde de lei

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunile Caransebeș – Lugoj (lotul 1) și Lugoj – Timișoara Est (lotul 2), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă. 

Valoarea estimată a contractelor trece de 3,1 miliarde lei, adică peste 600 milioane euro. Vitezele au scăzut mult în ultimele două decenii și trenurile fac peste 100 de minute între Caransebeș și Timișoara, viteza medie fiind 60 km/h.

La finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26.07.2021, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00. 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Ce cuprinde proiectul de modernizare:

Pe tronsonul 1:

– vor fi construiți 24 de km de linii noi;

– se vor reabilita 12 poduri și 49 de podețe;

– va fi construit un pasaj denivelat;

– se vor implementa 4 instalații de centralizare electronică;

– se reabilitează clădirile pentru călători din Caransebeș, Zăgujeni și Găvojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui;

– încă o clădire nouă va fi ridicată în gara din Caransebeș, pentru mentenanța și revizia trenurilor.

Pe tronsonul 2:

– vor exista 20 de km de linii noi;

– 14 poduri și 40 de podețe vor fi reabilitate și se va construi un pasaj denivelat;

– și pe acest tronson vor fi implementate instalații de centralizare electronică – 5 la număr;

– se vor reconstrui sau reabilita clădirile gărilor din stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare.

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite