Connect with us


Administrație

VREMEA! Soarele persista pe cerul Lugojului in aceasta saptamana, ninsoarea fiind asteptata in weekend

Publicat

în

vremea meteo lugoj averse descarcari electrice grindina ploi torentiale avertizare 10 16 iunie 2013 lugojeanulVești bune pentru lugojeni de la meteorologi, cel puțin pentru săptămâna în curs. Se pare că până în weekend nu vom avea parte de ninsoare, sau cel puțin așa spun specialiștii, care ne asigură că pe tot parcursul săptămânii vom avea parte de soare pe cer și temperaturi bune, având în vedere data la care ne aflăm. Astfel, începutul de decembrie va fi unul liniștit din punct de vedere al precipitaților, chiar călduros am putea spune, având în vedere că de-abia de sâmbătă sunt prognozate valori mici de temperatură.

PMP

Maxima săptămânii se situează în jurul valorii de 6 grade Celsius și va fi resimțită la Lugoj în zilele de marți, miercuri și vineri. Minima perioadei se înregistrează duminică, 8 decembrie, în dimineața zilei fiind posibile până la 7 grade Celsius cu minus în termometre. Temperatura scăzută de duminică se poate explica și din prisma prognozei pentru cealaltă zi de weekend, asta deoarece sâmbătă meteorologii spun că la Lugoj va ninge pe toată durata zilei, maxima zilei urmând să nu treacă de 1 grad Celsius cu plus.

USR

Prognoza meteo pentru Lugoj în săptămâna ce tocmai a început este următoarea:

Prognoza pentru Marti, 03 decembrie

Minim:-4°C
Maxim:6°C
Soare

Prognoza pentru Miercuri, 04 decembrie

Minim:-3°C
Maxim:6°C
Soare

Prognoza pentru Joi, 05 decembrie

Minim:-4°C
Maxim:4°C
Soare, putin noros

Prognoza pentru Vineri, 06 decembrie

Minim:-2°C
Maxim:6°C
Cer mai mult noros

Prognoza pentru Sambata, 07 decembrie

Minim:-6°C
Maxim:1°C
Ninsoare

Prognoza pentru Duminica, 08 decembrie

Minim:-7°C
Maxim:1°C
Cer mai mult noros

sursa: vremea.rol.ro

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Șapte firme străine se bat pentru a aduce la Lugoj autobuzele electrice de transport public

Publicat

în

PMP

Șapte firme din Turcia, Cehia și Germania se bat pentru a aduce la Lugoj, dar și în alte orașe din România autobuze electrice de transport public. Licitația pe care guvernul a organizat-o în aceste zile valorează 180 de milioane de lei, și prevede achiziționarea a 81 de autobuze complet electrice.

USR

Firmele care își doresc să aducă autobuzele electrice în România sunt Anadolu Automobil Rom, BMC Truck & Bus, Temsa Ulasim din Turcia, SOR Libchavy din Cehia, Karsan Otomotiv din Turcia, precum și asocierea formată din Bozankaya Otomotiv din Turcia și SILEO GmbH din Germania. Acestea  au depus oferte pentru vânzarea a 81 autobuze electrice pentru transportului public urban de călători. Autobuzele vor fi operabile în condiții de șes. 

Licitația organizată de Ministerul Lucrărilor Publice a fost estimată 183,13 milioane de lei, fără TVA, și este finanțată prin fonduri europene nerambursabile.

Autobuzele vor deservi orașele Alexandria – 10 (3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă), Brăila – 11 (3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă), Constanța – 21 (5 stații de încărcare rapidă și 21 stații de încărcare lentă), Drobeta Turnu Severin – 3 (1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă), Focșani – 20 (5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă), Lugoj – 9 (3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă), Slobozia – 7 (2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă).

Citiţi mai departe

Administrație

Recepția la noile blocuri ANL nu poate fi facută din cauza lucărilor prost executate

Publicat

în

bloc-anl-lugoj

FOTO Arhiva

Ultimele blocuri ANL, construite la Lugoj nu pot fi recepționate, din cauza modului în care s-au executat unele lucrări. Primarul Claudiu Buciu spune că s-au descoperit destul de multe probleme.

PMP

„Nu se poate face recepția pentru ca lucrarile sunt finalizate dar neconforme. Sunt obiecțiuni legate de: calitatea lucrărilor în spațiile sanitare; calitatea ușilor, se inchid greu sau freaca pardoselile; calitatea parchetului, s-a umflat deja în câteva apartamente; închiderea geamurilor; calitatea zugrăvelilor. De asemenea, din cauza faptului ca Primăria nu a reușit să rezolve problema racordului la gaz și energie electrică, nu se pot pune în funcțiune centralele termice”, spune Buciu.

USR

Primarul Lugojului spune că astăzi va avea o întâlnire cu responsabilii din Primărie, pentru a afla de ce nu s-a realizat racordul la gaz.

Citiţi mai departe

Administrație

Primarul Buciu vrea o activitate mai eficientă în Primăria Lugoj. Instituția se reorganizează

Publicat

în

Momentan niciun angajat din Primăria Lugoj nu va fi dat afară. Primarul Claudiu Buciu spune că în momentul de față se evaluează activitatea fiecărui funcționar, după care se va face o reorganizare a structurilor pentru eficientizarea activității.

PMP

„În prezent suntem în curs de evaluare a activităților zilnice ale angajaților din primărie. Apoi vom testa toți angajații. Doar după aceea vom regândi structurile interne și necesarul de personal. Nu este doar o decizie legată de personal ci și de eficientizarea modului cum sunt organizate structurile interne ale primăriei”, a declarat primarul Lugojului.

USR

Citiţi mai departe

Pro

Publicitate

Cele mai citite