Lugoj face un pas important spre tineri și implicare civică. Primăria Municipiului Lugoj a lansat pe site-ul oficial o secțiune nou-nouță, creată special pentru cei care vor să se implice activ în comunitate prin voluntariat.
Sub sloganul „Fii voluntar în Lugoj!”, platforma adună la un loc informații clare și accesibile despre oportunitățile de voluntariat disponibile, alături de linkuri directe către instituțiile și organizațiile locale care caută tineri dornici să se implice. Practic, ai tot ce-ți trebuie ca să începi, fără bătăi de cap.
Inițiativa face parte din strategia autorităților locale de a-i aduce pe tineri mai aproape de viața orașului.
„Participarea tinerilor la activități de voluntariat contribuie semnificativ la dezvoltarea lor personală și profesională, dar și la consolidarea comunității locale. În acest context, ne pregătim să organizăm, la finalul lunii mai, prima Conferință internațională pe tema voluntariatului la Lugoj”, a declarat primarul Călin Dobra.
Proiectul se desfășoară în cadrul inițiativei europene YESVolunteer, finanțată prin programul Interreg Europe. Acesta aduce la aceeași masă parteneri din opt țări europene și urmărește să îmbunătățească politicile publice de voluntariat și să sprijine integrarea profesională a tinerilor, mai ales din orașele mici și din mediul rural.
Prin această colaborare internațională, Lugojul devine un exemplu de bune practici și un oraș în care tinerii chiar pot face diferența.
foto: arhiva Lugojeanul