La data de 16.04.2024, în jurul orei 9:35, în timp ce șeful de post al comunei Racovița se deplasa către Lugoj, a observat o persoană aflată pe punctul de cădere de pe o bancă în fața unei unități comerciale din localitatea Ficătari. Polițistul a oprit de îndată și i-a acordat primul ajutor bărbatului, în vârstă de 53 de ani, executându-i manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței.
În prezent persoana este în viață, fiind internată la Spitalul Municipal Lugoj pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Tot marți, 16 aprilie, a avut loc un eveniment care ar fi putut avea un final nefericit, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită intervenției unui polițist. În jurul orei 11:30, un apel la 112 anunța că în localitatea Fibiș, o femeie a căzut în fântâna din curtea locuinței.
Șeful de post s-a deplasat de urgență la locul indicat, iar până la sosirea pompierilor și ambulanței femeia, în vârstă de 50 de ani, a fost scoasă de către polițist și de mai mulți localnici. Intervenția rapidă și conclucrarea tuturor persoanelor au generat un final fericit la acest eveniment, femeia fiind în afara oricărui pericol.
