O polițistă din Lugoj povestește cum, aflându-se în timpul liber, a dat întâmplător peste criminalul care comisese un omor cu doar câteva ore în urmă, la o stână de lângă Făget. Loredana, care se afla în apropiere de Tapia, un sat administrat de către Lugoj, și-a alertat mama despre suspect.
Femeia i-a spus că un astfel de om era chiar în acele momente pe strada ei, iar agentul a plecat imediat să verifice dacă situația se confirmă. Într-adevăr, bărbatul, căutat de către sute de polițiști în toată zona de est a Timișului, se afla tocmai pe strada mamei acesteia.
Vă reamintim că miercuri, o crimă înfiorătoare a șocat opinia publică din estul județului Timiș. La data de 04 martie 2026, în jurul orei 07:54, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10 Poliție Rurală Făget au fost sesizați, prin apel la SNUAU 112 de către proprietarul unei stâne, cu privire la faptul că pe un câmp din proximitatea localității Curtea, județul Timiş, ar fi avut loc un conflict între două persoane, existând suspiciunea ca una dintre persoane să fie decedată.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la locul indicat, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că sesizarea se confirmă. Într-o anexă situată pe câmp, a fost găsit un bărbat decedat în vârstă de 46 de ani, care prezenta urme de violență. Ambii bărbați implicați au fost boitari, spun surse apropiate anchetei.
VIDEO Bestie cu chip de om. Polițiștii lugojeni l-au capturat pe criminalul de lângă Făget
