
Federația Română de Volei a organizat gala care marchează finalului anului 2023, prin premierea celor are au adus contribuții deosebite dezvoltării acestei discipline sportive în ultimul an. Printre laureați s-au regăsit și reprezentanții voleiului lugojean, care s-au întors acasă cu două noi trofee.
„La Gala Voleiului Românesc 2023, echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Lugoj a fost una dintre vedete, primind două dintre premiile galei. CSM Lugoj – volei a fost declarat revelația anului 2023, iar președintele Dan Brudiu a fost onorat cu unul din premiile speciale pentru contribuția la dezvoltarea voleiului românesc. Mulțumim pentru aprecieri, reprezentăm Lugojul în România și Europa!”, au transmis reprezentanții CSM Lugoj. (Urmăriți video de la 1:26:00)