Atelierul foto care împiedica progresul lucrărilor la cinematograful ce se construiește în Lugoj, în centrul orașului, a fost mutat pe strada Nicolae Bălcescu, într-un spațiu alocat de primărie în schimbul celui vechi, care face parte din planul clădirii cinema-ului. Noul spațiu în care Boiciuc își va desfășura activitatea se află alipit de Galeria „Pro Arte”, municipalitatea respectând astfel singura condiție impusă de patronul studioului când s-a făcut mutația, ca locul să fie unul central, la fel ca locația de până acum.
Totuși, muncitorii mai au o problemă: patronul restaurantului Dacia, care are o poartă de acces în spatele clădirilor din centru, nu le permite acestora să intre cu mașinile în interior, pentru a colecta molozul, fapt ce face dificilă scoaterea acestuia prin intrarea principală a clădirii. Din această cauză, lucrările se derulează mai greu decât se aștepta firma contractată, putând chiar amâna, dacă nu se rezolvă situația cu proprietarul de la Dacia, data deschiderii oficiale a cinematografului, anunțată pentru 15 ianuarie 2014.