Asociația Verde de Banat lansează o provocare lugojenilor, pentru transformarea Insulei din Cotu Mic. În această primăvară vor fi organizate mai multe acțiuni de înfrumusețare a insulei, prin plantarea de flori și arbuști. Iosif Martinescu, coordonator în cadrul Asociației Verde de Banat îi invită pe lugojeni să doneze flori și arbuști care să fie plantați pe insulă, dar și să vină să dea o mână de ajutor. Prima zi când pot face acest lucru este vineri, 31 martie, de la ora 15.00, când are loc o nouă acțiune de curățenie și plantare pe insulă.
“Săptămână de săptămână, toată luna aprilie vom planta pe insulă. Am făcut o provocare, zeciuială la flori, la bulbi, la arbuști, cine are prin grădină orice, să vină alături de noi sau să ne aducă și noi le plantăm. Chiar și vinerea aceasta plantăm. Până acum am mai adus eu tot ce înseamnă arbori, puieți. Pe de altă parte avem nevoie și de ajutor, de voluntari. Și când am dus băncile pe insulă, am făcut-o cu cu voluntari din Timișoara și ultimele cu armata de la Lugoj.
Au mai fost copiii, dar copiii nu pot săpa o groapă, nu pot căra greutăți. M-aș bucura tare mult să găsim voluntari și din Lugoj pentru a face insula frumoasă. Și cred că fiecare are un un bulb sau un arbore în grădină pe care îl poate aduce să-l plantăm pe insulă, pentru că e o frumusețe, insula aia e o minune. Eu mi-aș dori să fie manifestări acolo, începând cu mai până în septembrie, în fiecare lună să facem un eveniment acolo. Repet, orice au în grădină și nu le mai trebuie să aducă să plantăm pe insulă”, spune Iosif Martinescu.
Mai multe informații și date de contact puteți afla de pe pagina de Facebook a Asociației Verde de Banat(aici).