USR Lugoj a distribuit, la sfârșitul săptămânii trecute, sute de viziere și măști de protecție pentru lugojeni. Acțiunea useriștilor lugojeni vine după ce primarul Francisc Boldea a refuzat propunerea de-a achiziționa măști cu bani de la bugetul local, pentru toată populația orașului.
Iată, mai jos, comunicatul USR:
,,Ordonanța lui Boldea” impune obligativitatea de a purta ,,..ȘAL, EȘARFE, BANDANE..”, în lipsa materialelor eficiente. Inepții cu valoare legislativă, ca la Lugoj. Să ne prefacem că facem. Așa cum s-a prefăcut actuala conducere a orașului că rezolvă problema curățeniei, a apei, a canalizării, a asfaltării… și mai câte, la fel vrea să rezolve și criza de sănătate. Ce dacă ne infectăm?
USR Lugoj s-a gândit la cei care nu sunt cadre medicale sau de ordine publică, dar care sunt la fel de expuși contactelor cu populația, si anume VÂNZĂTORII. Dacă angajații statului au bugete pentru necesarul de protecție, iar supermarketurile își dotează lucrătorii cu materialele specifice combaterii crizei, USR Lugoj a oferit săptămâna trecută viziere profesionale vânzătorilor micilor magazine.
Conducerea primăriei are posibilitatea să cumpere pentru toți lugojenii suficiente măști de protecție PROFESIONALE pe care, achizitionându-le în număr mare, le poate obține la prețuri chiar de 5 ori mai mici decât prețul, cu amănuntul, din farmacii.
Boldea a refuzat în ședința de consiliu de azi această achiziție, pe motiv că ,,…este o prostie… nu putem da la 19 mii de case”.
Fals! Așa cum PSD reușește să împartă, minuțios și cu precizie, materiale electorale în FIECARE cutie poștală, la fel poate împărți si măști MEDICALE, ca să nu se plimbe lugojenii ca la bal mascat, riscându-și sănătatea.
Încă-primarul ,,nostru” îi protejează doar pe lugojenii ,,categoria I”, și anume pe angajații primăriei, pentru care a achiziționat din banii noștri, ai tuturor lugojenilor, măști de protecție.
După ce săptămâna trecută i-am dotat pe vânzatorii a zeci de magazine de cartier cu viziere de protecție, azi dimineață, când iși aranjau marfa în piață, am oferit sute de măști medicale și mănuși producătorilor agricoli, deci lugojenilor ,,second-hand” cum ne consideră încă-primarul pe noi ăștia, ne-angajații primăriei, care ne exprimăm, în majoritate, nemulțumirea față de prestația lui.
