Connect with us

Politică

Limbaj vulgar al primarului din Lugoj. Francisc Boldea spune despre contracandidatul său că „urinează pe gură”

Publicat

în

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, are din nou o ieșire necontrolată pe rețelele de socializare. Într-un mesaj postat în urmă cu câteva zeci de minute, primarul  orașului folosește un limbaj nedemn pentru funcția pe care o deține. Boldea susține că „Buciu Claudiu urinează pe gură împotriva administrației locale”.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Atacul furibund al edilului este îndreptat asupra președintelui PNL Lugoj, dar și împotriva unor jurnaliști care l-au criticat în ultimul timp pentru nerealizările din oraș. Într-un discurs suburban, Francisc Boldea îi numește pe jurnaliști „slugi oltenești”. Iată, mai jos, tot mesajul postat de actualul primar al Lugojului.

„Aflat în izolator Dl Buciu Claudiu urinează pe gură împotriva administrației locale

După o perioadă de 3 luni de zile în care nu a văzut Lugojul, a stat ascuns în Germania, acum se află în izolare la domiciliu de 10 zile.
Contrar tuturor legilor și în această perioadă jignește permanent administrația locală, fără să fie prezent în Municipiul Lugoj. Fie direct fie indirect prin slugile sale oltenești, I. Moldovan și C. Ghinea. Dacă adaug la aceasta și faptul că Buciu Claudiu este oltean după mamă, după nevastă, după socri, constatăm că la Lugoj încearcă să se pună laba pe oraș și să transforme Lugojul nostru drag într-un târgușor oltenesc cu rogojini și paie, iar pe străzi să cânte ”ila-ila”, nu doina bănățeană.
Aceștia au acaparat ziarul de suflet al profesorului bănățean J.C. Drăgan și astăzi ziarul a devenit o trompetă care cântă doine oltenești contra lugojenilor. De doi ani de zile, primarul Lugojului nu are dreptul să își spună un punct de vedere sau un drept la replică în această relicvă a unui ziar de prestigiu.
Numai un prost nu observă modificările făcute în anii aceștia și jignește orice inițiativă.
Domnule Buciu, am readus în patrimoniu și proprietatea lugojenilor Cinematograful, clădirea Poliției, clădirea fostei securități (actualmente sediul SPCLEP), clădirea din I.C.Drăgan nr.6 (viitor Centru de Relații Internaționale), Casa Bredicenilor, Casa I. Vidu, Cazarma de pe str. Banatului, Piața nouă, Bazar nou, Pod nou peste râul Timiș, Ștrand nou, Bazin acoperit nou, Centrul pentru copii aflați in situații de risc, Centrul turistic, am reabilitat Teatrul Municipal Traian Grozavescu etc.
Nu am vândut nimic, doar am construit.
Ați fost angajat la Primăria Lugoj la biroul de achiziții, 2 perioade și atunci s-a vândut tot ce se putea vinde. Clubul Copiilor, Policlinica, Prefectura, Casa Muzicii, Casa Personalităților. Asta ați făcut și ați lăudat permanent.
Numai un prost nu își dă seama că ceva îi unește pe cei trei. Nici Buciu, nici Moldovan, nici C. Ghinea nu au muncit niciodată, doar i-au reclamat și au scris despre alții. Nu au făcut ceva în viața lor. Toți trăiesc prin minciuni debitate în ziar. Nu au construit nimic, nu au condus nimic și pe nimeni și astăzi vor să pună laba și amprenta oltenească pe un oraș bănățean. Toți suntem prieteni cu oltenii și cu străinii, trăim în condiții excelente. Îi primim ca oaspeți și îi primim la piață, dar este timpul ca cei trei care urinează pe gură prin jigniri la adresa unei administrații aleasă democratic să se oprească.
Domnule Buciu, stau în casa părintească, nu am nici palat, cum mințiți dumneavoastră și nu am nici hotel și așa cum am făcut din C.N. Coriolan Brediceanu o școală modernă, știu sigur că tot ce fac pentru lugojeni este numai din suflet.
Nu mă mai jigniți. Ajunge că faceți zilnic acest lucru de 10 ani.”

RETIM

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

AUR înființează comisii speciale, în care îi invită pe români să se înscrie

Publicat

în

Alianța pentru Unirea Românilor anunță printr-un comunicat de presă că unul dintre scopurile interne ale partidului este creșterea și profesionalizarea partidului în vederea formării unei echipe performante de profesioniști/experți care să preia guvernarea în cadrul următoarelor alegeri.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Cei din AUR au format mai multe comisii de specialitate, în care sunt așteptați să se înscrie noi membri. Aceste sunt:

1.Afaceri Interne, Justiție și Apărare
2.Afaceri Externe și Români de pretutindeni

3.Economie, Finanțe Bănci, Transport și Infrastructură

4.Agricultură și Dezvoltare Rurală

5.Mediu

6.Sănătate

7.Muncă și Protecție Socială

8.Cultură, Cercetare și Educație

9.Tineret și sport

„Studiem și monitorizăm programele partidelor politice și electorale, programul de guvernare,
programele anuale de activitate ale ministerelor, programele UE, implementarea decretelor emise
de Președintele României, a legilor adoptate în Parlament, a Hotărârilor de Guvern, Ordonanțelor
de Urgență sau ale Guvernului, elaborarea de legi ;i a;a mai departe.
Toți românii de valoare și cu experiență pe specialitatea lor, sunt invitați să formeze echipa de AUR care va guverna România! , arată reprezentanții partidului.

RETIM

Doritorii (fie membri AUR sau NU), sunt așteptați  să își depună CV-urile la adresa de email: aurtimis2020@gmail.com până la data de 30.09.2021. Pentru eventuale neclarități, pot suna la 0356 001 101.

Citiţi mai departe

Politică

Consiliul Local Lugoj, convocat pentru înregistrarea demisiei unui consilier local

Publicat

în

Consiliul Local Lugoj a fost convocat, în 24 septembrie, în procedură „de îndată”, de către primarul Claudiu Buciu. Pe ordinea de zi sunt două proiecte. Primul este legat de nearondarea creșelor la grădinițele cu program prelungit, iar cel de-al doilea proiect este legat de demisia consilierului PNL Dan Cliciovan.

„Nu s-a întâmplat nimic între noi, în partid, ceartă sau altceva de genul asta. Pur și simplu nu mai fac față. S-au adunat multe de făcut și prioritatea pentru mine e spitalul. Vreau să reiau colaborările cu spitalele din Italia și voi fi foarte mult plecat. Până la urmă politica e ultima mea prioritate”, a declarat Dan Cliciovan, pentru Lugojeanul.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Dan Cliciovan este șeful sectiei de anestezie și terapie intensivă din spitalul lugojean. Este și unul dintre medicii lugojeni care merge regulat le pregătiri în Marea Britanie și Italia. Locul său în Consiliul Local al Municipiului Lugoj va fi luat de Costel-Nicușor Vieru.

Citiţi mai departe

Politică

PSD cheamă lugojenii la audiențe. Care este programul

Publicat

în

PSD a transmis un comunicat de presă, prin care anunță reluarea audiențelor cu cetățenii Lugojului.
Începând cu 13 septembrie 2021, la Sediul PSD Lugoj, lugojenii pot veni să discute problemele lor în raport cu administrația orașului sau de orice altă natură cu președintele PSD Lugoj și cu cei patru consilieri, reprezentanți în Consilul Local Lugoj.
Vă așteptăm în fiecare zi conform programului de mai jos”, sea arată în comunicatul PSD.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Citiţi mai departe

Politică

O nouă dispută între primarul Claudiu Buciu şi consilierul PSD Nicu Bădina. Miza: 15 milioane de euro!

Publicat

în

Ședința Consiliului local din Lugoj s-a încheiat ieri, cu reproșul consilierilor PSD la adresa primarului Claudiu Buciu, pe tema banilor necheltuiți de la bugetul local. Consilierul Nicu Bădina i-a spus primarului că nu a fost în stare să cheltuie un excedent bugetar de 15 milioane de euro, lăsat de administrația PSD.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Fără să discut în contradictoriu cu domnul primar. Dumneavoastră spuneţi că suntem vai de mama noastră la buget. Dar trebuie să spuneţi că, administraţia PSD, rea, cu oameni răi şi urâţi, a lăsat în conturi 15 milioane de euro, pe care nu aţi fost în stare să-i cheltuiţi. În 2021, nici măcar marcaje rutiere nu aţi făcut. Ştiu că asta e la capitolul întreținere, nu la investiți, dar zic așa!”, a afirmat Nicu Bădina.

Primarul Claudiu Buciu a mai declarat că, și în acest an, Lugojul va înregistra un excedent bugetar de același nivel, circa 15 milioane de euro, și că banii vor fi cheltuiți în anii următori ai acestui mandat, atunci când administrația va avea întocmite și aprobate proiectele, respectând toate normele legale.

„Nici nu îi cheltuim în acest an, pentru că nu ați fost în stare să ne lăsați niciun proiect. De aia nu ați cheltuit banii! Noi nu ne permitem să cheltuim banii așa cum i-ați cheltuit dumneavoastră. Ați făcut proiecte, ați cheltuit banii și acum nu funcționează. Eu vreau să cheltuim banii lugojenilor corect, legal și cu folos”, a spus Buciu.

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite