Pasionat încă de la vârste fragede de râs, comedie și umor, dar și de oricare dintre cele trei în parte, Sorin este nou în arta umoristică, dorințele lui fiind de a ajunge într-o zi un actor de comedie desăvârșit. Fiind la început, tânărul din Lugoj este acum în căutare de afirmare și de fani, pe care îi strânge, încet, dar sigur, cu ajutorul internetului și cu spectacolele private pe care le-a oferit până acum. Preferințele lui în stand-up comedy sunt diverse, dar cel mai mult îi place de cei de la Spitalu’9, care îi sunt prieteni și mentori în același timp.
Sorin a început de ceva timp să-și pună creațiile pe Youtube. Zilele trecute, pe pagina lui de Facebook, N.R Comedy, acesta a postat cel mai nou videoclip, intitulat „Doctorul Bacalbașa și câinii maidanezi”, o satiră despre situația deloc ideală a câinilor fără stăpân de pe străzi.
Chiar dacă este la început, Sorin are deja la activ spectacole, care sunt compuse din monolog satiric, parodii muzicale, pantomimă și interpretare, iar dacă vrei să îl vezi în acțiune, îl poți angaja pentru evenimentul tău, fie că este nuntă, botez, majorat sau, dacă îți place la maxim umorul negru, înmormântare. Tot ce ai de făcut este să îi lași un mesaj pe pagina de Facebook, să îi trimiți un email la nrcomedy@gmail.com sau să îl suni la numărul de telefon 0742141318.
Foarte frumos!
Multumesc frumos! 🙂
sorin e intr-adevar un tanar talentat si iubeste ceea ce face!