La umbra timpului care curge cu răbdare, în inima Lugojului, la Biserica „Învierea Domnului”, slujește în continuare cu discreție și dăruire Părintele Mihai Sidei. Într-o lume care aleargă, el a rămas o prezență statornică, un reper de liniște, credință și înțelepciune. Anul viitor, părintele va ajunge la împlinirea a aproape 50 de ani de slujire preoțească, iar această apropiere de jumătate de secol de vocație nu poate fi trecută cu vederea.
Născut într-o familie de oameni simpli, dar cu frică de Dumnezeu, Părintelui Mihai, încă de mic, inima i-a fost atrasă de calea slujirii. 
„Am fost un copil, apoi un tânăr obișnuit, cu precizarea că viața mea era foarte modestă, cu multe lipsuri și obstacole în calea progresului meu în viață, fiind orfan de tată încă de la grădiniță. Copil fiind nu am simțit aceste lipsuri cum le-am simțit mai târziu în adolescență și în anii tinereții. Am luptat din răsputeri să țin pasul cu ceilalți copii din sat cărora nu le lipseau multe, în mod deosebit de mine, nu le lipseau părinții. Aceasta m-a determinat să fiu mai așezat, să văd viața cu alți ochi și mai ales să fiu un luptător conștincios ca să pot ține pasul în rând cu colegii mei. ”, mărturisește părintele.
Chemarea nu a fost însă una grăbită sau lipsită de reflecție.
„Într-o duminică după masă am mers la cofetărie unde m-am întâlnit cu un grup de tineri. Între ei se aflau şi doi elevi de la Seminarul Teologic din Caransebeş. Discutând şi glumind, eu l-am întrebat pe un seminarist câţi ani învaţă ei la Seminar ca să se facă preoţi. Mi-a spus că fac cinci ani de şcoală. Crezând că sunt ironic, l-am întrebat dacă nu e prea mult cinci ani ca să înveţe să cânte la slujbă. Am spus că este mult şi aş fi curios să citesc şi eu o carte din care învaţă ei. Elevul mi-a promis că la prima întâlnire îmi va aduce o carte pe care trebuie să i-o restitui repede că este manualul de care are nevoie. Ne-am înţeles. Am citit cartea cu mult interes. Mi-a plăcut. I-am restituit băiatului cartea şi l-am rugat să-mi aducă şi alte cărţi. Duminica mergeam cu ei la biserică în Caransebeş. Am găsit calea pe care trebuie să pornesc.”
Hirotonit din 1976
După anii de seminar și formare teologică, părintele a fost hirotonit în 1976, intrând pe drumul slujirii cu o convingere profundă. Deși nu a slujit încă de atunci la Lugoj, legătura cu această comunitate a devenit una esențială. La Biserica „Învierea Domnului” din oraș, părintele a înrădăcinat în sufletele credincioșilor o relație caldă, vie, cu Dumnezeu.
„După ce am fost Licențiat în Teologie, în anul 1976 am fost hirotonit preot de Înalt Preasfințitul Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, pentru parohia Ohaba Mâtnic din Caraș Severin. Apoi am fost profesor-duhovnic la Seminarul Teologic din Caransebeș și mai târziu preot în Parohia Păltiniș din Caraș Severin. In anul 1991 am concurat pentru postul vacant de preot la Lugoj. Era postul vacantat prin decesul părintelui protopop Liviu Liuba. Dintre cei șapte preoți concurenți, am obținut postul. A fost un examen mai greu decât la licență.”, spune părintele.
Despre începuturile slujirii în orașul de pe Timiș, părintele menționează:
„Ajungând preot la Lugoj am slujit cinci ani la Biserica Adormirea Maicii Domnului (cea cu două turnuri). Era singura biserică ortodoxă pentru că biserica unită a fost retrocedată Cultului Greco-Catolic care a reprimit drepturile de a funcționa după Revoluție. La biserica cu două turnuri am slujit șapte preoți. Era o necesitate să construim alte biserici în oraș. Primul care a plecat a fost preotul Gheorghe Cristescu. El și-a construit biserica Pogorârea Duhului Sfânt, pe strada Timișorii. Eu cu părintele Dincă am primit sarcina de a construi biserica Învierea Domnului pe strada Caransebeșului, pe locul cazărmii garnizoanei. Trebuia demolată cazarma ca să eliberăm locul pentru biserică. Am început construcția în anul 1993 în condiții foarte neprielnice.”
Construcția bisericii o provocare enormă
Referitor la principalele provocări pe care le-a întâmpinat în construcția bisericii și modalitățile prin care a reușit să le depășească, pr. Sidei spune:
„Cea mai mare provocare a fost obligația instituțională de a construi o biserică. Totul era în schimbare, până și situația financiară era nesigură, se schimbau banii, se schimbau mentalitățile, situația politică și administrativă era în permanentă schimbare. A construi o biserică precum aceasta, trebuia să ai mai întâi curajul de a te implica, iar eu cu părintele Marinel Dincă eram speriați de ceea ce era în realitate.
Când proiectantul a spus că prețul este șapte milioane (bani vechi) m-am speriat și am spus:
“Este enorm. Până la pensie vom achita proiectul și când vom începe construcția?”. Protopopul a fost mai rațional și mi-a dat replica frumoasă: “Lasă Mihai, noi achităm proiectul și cei din urma noastră vor construi biserica, așa că tot noi am început-o”.Am înțeles că ne încuraja să mergem înainte. Așa am pornit la lucru.”
Referitor la necesitatea construirii unei noi biserici ortodoxe, părintele ne-a destăinuit că ideea a fost foarte bine primită de credincioșii din partea Lugojului Românesc.
„Mobilizarea comunității ortodoxe din Lugoj pentru construirea unei biserici în Lugojul Românesc nu a fost o problemă, pentru că, această biserică se construia din dorința credincioșilor ortodocși care nu aveau biserică. Era o necesitate. Se impunea o comunicare bună cu credincioșii și o administrare corectă. Cealaltă condiție strict necesară în asemenea situații era să se lucreze transparent, credincioșii să cunoască hotărârile Consiliului parohial iar veniturile și cheltuielile să fie la vedere. Donațiile lor au fost publicate lunar, în ziarele locale din acel timp. Săptămânal, după slujba de Duminică se citea lista donatorilor cu suma donată de fiecare credincios.”
Sprijin din partea administrației locale
Totuși, a fost nevoie și de sprijinul autorităților locale, iar Biserica a fost construită pe mandatele a mai multor primari.
„Relația cu autoritățile locale a fost foarte bună de la început până la sfârșit, cu toate că s-au schimbat primarii (Sorin Stragea, Virgil Turcanu, Marius Martinescu și Francisc Boldea) conform alegerilor locale. Toți s-au implicat în diferite feluri, dorind ca această biserică să fie construită. Am avut mare sprijin din toate punctele de vedere în afară de sponsorizări, acestea au fost interzise prin lege. Primăria nu putea sponsoriza Biserica din bani publici. Virgil Turcanu a făcut donații din banii proprii. Primarul Francisc Boldea a prins altă perioadă când a fost ridicată această restricție și a dat sponsorizări cu hotărârea Consiliului local. Am avut permanentă legătură cu Primăria și am beneficiat de real ajutor de la autorității locale lugojene.”, își amintește părintele.
După șaisprezece ani de muncă, Biserica a fost finalizată.
„După saisprezece ani de muncă de șantier (1993-2009) și slujire religioasă a parohiei am ajuns să trăiesc bucuria împlinirii. Răsplata a fost pe măsură. Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL (bănățean din Lugoj), mi-a făcut cinstea să sfințească Biserica Învierea Domnului, înconjurat de patru Ierarhi, toți protopopii bănățeni și mulți preoți. A fost o zi istorică pentru Lugoj, în care până atunci nu a slujit niciodată un patriarh. Am fost răsplătit cu două daruri neașteptate dar foarte importante pentru viața mea preoțească: Preafericitul Părinte Patriarh a atribuit Bisericii Învierea Domnului și hramul Sfinții Mihai și Gavriil, zicând: „…pentru că Mihai a construit această biserică”. În cadrul Sfintei Liturghii mi-a atribuit cea mai înaltă distincție pentru preoți „Crucea Patriarhală””, spune cu bucurie pr. Sidei.
Părintele a dorit să ofere lugojenilor nu doar o biserică, ci și un set de valori și tradiții.
„Prima valoare și cea mai mare este slujirea cu respectarea rânduielilor Ortodoxiei, nealterate de inovații și modificări subiective. Apoi am înființat Corul Ligii Tineretului Ortodox (încă din anul 1993) pentru a slăvi pe Dumnezeu la Sfintele Liturghii iar la Crăciun să vestească Nașterea Domnului Iisus Hristos printre credincioși. Trăirea religioasă prin credință curată, dragoste față de Dumnezeu și față de semenii noștri, nădejdea că Dumnezeu este cu noi și ne ajută; sunt valori creștinești care nu trebuie să lipsească unui bun creștin.” mai spune părintele.
Echilibrul este temelia unei slujiri împlinite
Privind în urmă, vorbind despre aproape 50 de ani de preoție, Părintele Mihai își păstrează modestia.
„Sunt recunoscător lui Dumnezeu și Maicii Domnului dar și credincioșilor parohiei, pentru cea mai mare realizare a vieții mele, frumoasa biserică, care rămâne urmașilor mei preoți și credincioși. Rugăciunile lor ne vor ajuta la mântuire, mie și fratelui preot Marinel Dincă, colaboratorul meu apropiat. Sunt și alte realizări importante: înființarea Ligii Tineretului Ortodox din Lugoj; înființarea cimitirului Ortodox din strada Țesătorilor; casa parohială din strada Paul Chinezu; fântâna arteziană din fața bisericii, cu colaborarea autorităților locale; editarea foii religioase “HRANĂ PENTRU SUFLET”, pusă la îndemâna credincioșilor, fără întrerupere de douăzeci și trei ani. Aș adăuga cele șapte cărți tipărite, toate numai cu conținut religios pentru credincioși.”
Despre implicarea actuală a tinerilor în viața bisericii, părintele spune:
„Preocupările cotidiene, atracția către lumea imaginară prin folosirea exagerată a telefonului dar și mulțimea ispitelor din aceste vremuri sunt dăunătoare vieții spirituale a tinerilor. Mulți tineri nu mai vor să socializeze și sfidează cerințele sufletului. Este tot mai necesară pastorația tinerilor, în mod special pentru că viitorul le aparține. Atragerea tinerilor la Liga Tineretului Ortodox este baza pastorației tinerilor. Trebuie să li se ofere posibilitatea să activeze în Biserică. ”
Apreciind vasta sa experiență cu oamenii, l-am întrebat pe părintele Sidei ce sfaturi ar dori să ofere tinerelor familii și noilor membrii ai parohiei „Învierea Domnului”. Acesta a răspuns că:
„Viața Bisericii nu este limitată în timp. De la Hristos până la sfârșitul veacurilor Biserica este vie și lucrătoare pentru mântuirea credincioșilor. Lucrarea mântuitoare înseamnă buna conlucrare între preoți și credincioși, preoții fiind păstorii rânduiți de Dumnezeu iar credincioșii sunt păstoriții pe calea rânduită de Hristos, pentru mântuire. Viața parohiei Învierea Domnului își continuă cursul și după pensionarea mea. Sunt mai multe metode pastorale prin care familiile tinere și nu numai tinerii dar și familiile care ignoră Biserica, pot fi atrași la o viață creștinească frumoasă. Preoții cunosc disciplina Pastorație și metodele multiple prin care trebuie să intervină în viața credincioșilor. Pastorația individuală și pastorația colectivă trebuie practicate de preoți, cu conștința că protejează credincioșii de mulțimea păcatelor, orientându-i pe calea mântuirii. Hristos îi așteaptă pe preoți dar nu singuri ci urmați de o mulțime de credincioși.”
În drumul său duhovnicesc, de la hirotonie și până în prezent, părintele Mihai a descoperit că echilibrul este temelia unei slujiri împlinite:
„Preot tânăr fiind am avut multă râvnă și putere, dar mai puțină experiență și înțelegere. Înaintând cu vârsta lucrurile se cam inversează. Ele rămân echilibrate doar dacă ai credință, nădejde și dragoste. „Dar cea mai mare dintre ele este dragostea” zice Sf. Apostol Pavel (I Corinteni 13)
