Connect with us

Politică

Un nou candidat pentru funcția de primar de la Lugoj, din partea partidului condus de Maria Grapini

Publicat

în

Partidul Puterii Umaniste, condus de Maria Grapini, și-a lansat astăzi, în Parcul „George Enescu”, candidatul la funcția de primar. Acesta este Ioan Teca, fostul șef al Garnizoanei militare. Candidatul PPU, a declarat că s-a decis să candideze pentru că este un om apreciat de comunitate.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„În primul rând sunt o persoană activă. Atât cât am activat, mi-am desfășurat activitatea în condiții bune și apreciate, dar dincolo de asta am avut activități extracurriculare apreciate de întreaga comunitate, activități care au condus către dezvoltarea identității naționale și a ființei. Într-un cuvânt am mers pe pilonul patriotic, o componentă din ce în ce mai puțin dezvoltată în zilele noastre. Trecând în altă situație, consider că nu este normal să stau pe margine. Vreau să mă implic și cum spuneam este o datorie de onoare, o datorie morală față de Dumnezeu, care m-a ajutat să ajung în vârful unei piramide, unei structuri și vreau să-mi dezvolt principiile mai ales tinerei generații, care este bineînțeles continuatorul de mâine al nostru din toate planurile”, spune Teca.

Candidatul PPU a vorbit și despre proiectele pe care vrea să le dezvolte dacă ajunge primar.

„Am o viziune de urbanism foarte bună. Pe două componente mă voi axa: fluidizarea traficului și câteva obiecte de foarte mare importanță, obiecte de artă, care vor dura decenii dacă sunt bine întreținute. Lugojul este obligat în acest moment să aibă doar două poduri, Lugojului îi trebuiesc patru poduri. Curățenia și spațiile verzi știm cu toții că lasă puțin de dorit. Aici mă voi implica direct. Mă gândesc foarte serios la mărirea organigramei acestor două sectoare de activitate. Știu mai multe detalii, nu este cazul acuma, dar nu este posibil ca doar câteva motocoase să asigure necesarul la suprafața urbei. Cultura și tradițiile vor fi de mare importanță pentru mine, pentru că prin cultură ne păstrăm identitatea și este pilonul care dăinuie”, a mai declarat proaspătul candidat.

RETIM

Maria Grapini a spus că îl apreciază pe Ioan Teca, care deși pensionar, a decis să se implice să schimbe lucrurile la Lugoj.

„Candidatul nostru a lucrat toată cariera în armată, a fost comandatul garnizoanei de artilerie. A ieșit la pensie și și-a asumat să facă ceva pentru oameni. E absolut extraordinar, pentru că putea să stea frumos acasă și să nu se implice. A venit cumva pe sloganul nostru al Partidului Umanist și anume <<Implică-te, schimbarea vine de la tine>>. Acum, pentru campania asta am ales sloganul <<Stop abuzurilor>>, pentru că foarte multe sesizări primim. Il susțin, este nou în politică, însă eu nu cred că vechimea în politică este importantă, este important caracterul omului, principiile corectitudinea și un om organizat, așa cum a fost ca și comandant de garnizoană sunt convinsă că va putea să facă lucruri bune, alături de cetățeni, împreună cu cetățenii. Îmi pun speranța că la Lugoj va apărea o schimbare. Noi Partidul Puterii Umaniste vrem să contribuim la schimbarea de care avem atâta nevoie în România”, a declarat Maria Grapini.

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Consiliul Local Lugoj, convocat pentru înregistrarea demisiei unui consilier local

Publicat

în

Consiliul Local Lugoj a fost convocat, în 24 septembrie, în procedură „de îndată”, de către primarul Claudiu Buciu. Pe ordinea de zi sunt două proiecte. Primul este legat de nearondarea creșelor la grădinițele cu program prelungit, iar cel de-al doilea proiect este legat de demisia consilierului PNL Dan Cliciovan.

„Nu s-a întâmplat nimic între noi, în partid, ceartă sau altceva de genul asta. Pur și simplu nu mai fac față. S-au adunat multe de făcut și prioritatea pentru mine e spitalul. Vreau să reiau colaborările cu spitalele din Italia și voi fi foarte mult plecat. Până la urmă politica e ultima mea prioritate”, a declarat Dan Cliciovan, pentru Lugojeanul.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Dan Cliciovan este șeful sectiei de anestezie și terapie intensivă din spitalul lugojean. Este și unul dintre medicii lugojeni care merge regulat le pregătiri în Marea Britanie și Italia. Locul său în Consiliul Local al Municipiului Lugoj va fi luat de Costel-Nicușor Vieru.

Citiţi mai departe

Politică

PSD cheamă lugojenii la audiențe. Care este programul

Publicat

în

PSD a transmis un comunicat de presă, prin care anunță reluarea audiențelor cu cetățenii Lugojului.
Începând cu 13 septembrie 2021, la Sediul PSD Lugoj, lugojenii pot veni să discute problemele lor în raport cu administrația orașului sau de orice altă natură cu președintele PSD Lugoj și cu cei patru consilieri, reprezentanți în Consilul Local Lugoj.
Vă așteptăm în fiecare zi conform programului de mai jos”, sea arată în comunicatul PSD.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Citiţi mai departe

Politică

O nouă dispută între primarul Claudiu Buciu şi consilierul PSD Nicu Bădina. Miza: 15 milioane de euro!

Publicat

în

Ședința Consiliului local din Lugoj s-a încheiat ieri, cu reproșul consilierilor PSD la adresa primarului Claudiu Buciu, pe tema banilor necheltuiți de la bugetul local. Consilierul Nicu Bădina i-a spus primarului că nu a fost în stare să cheltuie un excedent bugetar de 15 milioane de euro, lăsat de administrația PSD.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Fără să discut în contradictoriu cu domnul primar. Dumneavoastră spuneţi că suntem vai de mama noastră la buget. Dar trebuie să spuneţi că, administraţia PSD, rea, cu oameni răi şi urâţi, a lăsat în conturi 15 milioane de euro, pe care nu aţi fost în stare să-i cheltuiţi. În 2021, nici măcar marcaje rutiere nu aţi făcut. Ştiu că asta e la capitolul întreținere, nu la investiți, dar zic așa!”, a afirmat Nicu Bădina.

Primarul Claudiu Buciu a mai declarat că, și în acest an, Lugojul va înregistra un excedent bugetar de același nivel, circa 15 milioane de euro, și că banii vor fi cheltuiți în anii următori ai acestui mandat, atunci când administrația va avea întocmite și aprobate proiectele, respectând toate normele legale.

„Nici nu îi cheltuim în acest an, pentru că nu ați fost în stare să ne lăsați niciun proiect. De aia nu ați cheltuit banii! Noi nu ne permitem să cheltuim banii așa cum i-ați cheltuit dumneavoastră. Ați făcut proiecte, ați cheltuit banii și acum nu funcționează. Eu vreau să cheltuim banii lugojenilor corect, legal și cu folos”, a spus Buciu.

RETIM

Citiţi mai departe

Politică

S-a stabilit conducerea PNL Timiș. Liberalii lugojeni, interziși la funcții

Publicat

în

Lugojul nu are niciun reprezentant în conducerea PNL Timiș. În timp ce mai multe orașe și comune din Timiș, au funcții de vicepreședinți sau membri în Biroul Politic, Lugojul a fost exclus din cel mai important for de conducere al partidului.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Situația vine după un lung șir de conflicte între Alin Nica și liberalii lugojeni, care a culminat cu demiterea conducerii PNL Lugoj. Componența Biroului Politic Județean PNL Timiș, în urma alegerilor de sâmbătă, 7 august, este prezentată mai jos.

Președinte: Alin Adrian Nica.

Prim-vicepreședinți: Marilen Gabriel Pirtea, Dănuț Groza.Vicepreședinți: Ștefan Varga, Alexandru Proteasa, Raul Cozarov, Marcel Avram, Octavian Crețu, Ionel Lupu, Cosmin Tabără, Darius Postelnicu.

RETIM

Membri: Lucian Blaga, Nicolae Bitea, Ionuț Stănușoiu, Cosmin Costa, Ovidiu Drăgănescu, Marin Popescu, Vasile Bejera, Andrei Cotețiu, Marius Hiticaș, Florin Cheaua, Bono Cucalan, Vasile Ciuruș, Iosif Nicoară, Mircea Mirean, Sorin Mușuroi.Trezorier: Mircea Untaru. Comisia de Onoare și Arbitraj: Andrei Zorilă

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite