Iulius Mall

Un membru PSD și-a dat demisia în semn de solidaritate cu Francisc Boldea

Elena Balaj, administratoarea adăpostului de câini de la Tapia, și-a anunțat demisia din PSD Lugoj, în semn de solidaritate cu fostul primar Francisc Boldea, care a fost presat să renunțe la toate funcțiile din partid, inclusiv la cea de consilier local. Balaj a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care cere să-i fie anulat carnetul de membru PSD Lugoj.

Iată, mai jos, mesajul în întregime:

Publicitate

„În atenția PSD TIMIȘ, Organizația locală LUGOJ

Subsemnata Elena Balaj, domiciliată în Lugoj din anul 1989, am decis, de bună voie, în urmă cu aproape 10 ani, să mă înscriu în PSD, Organizația locală LUGOJ, pentru ca, împreună cu Primarul Municipiului Lugoj de atunci, domnul Francisc Constantin Boldea, să facem o echipă serioasă și solidă pentru rezolvarea civilizată și cât mai rapidă a problemei celor peste 2000 de câini vagabonzi aflați atunci pe străzile municipiului nostru.
În mare parte, în timp, împreună am reușit.
Mulțumesc!
Mi-am declarat public, întotdeauna, respectul, prețuirea și susținerea pentru domnul Francisc Boldea, întrucât îi datorez mare parte din educația mea și din formarea mea ca om.
Sunt si voi rămâne un om de stânga și sunt mândră de ceea ce sunt și de ceea ce fac.
Îmi voi continua proiectele de binefacere pentru oameni, pentru animale, pentru natură.
În semn de solidaritate cu domnul Francisc Boldea și ca o formă de protest, vis-a-vis de cele întâmplate în ultima perioadă de timp în social-democrația noastră, am decis, tot de bună voie, să demisionez acum din PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT.
Cer să-mi fie anulat Carnetul meu de membru PSD, Seria TM, Nr. 001528 / 22.06.2011.
Mulțumesc!
Succes!”

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate